Printre altele, în noua variantă a textului referitor la regimul discriminării în muncă sunt prevăzute amenzi de la 1000 la 20.000 de lei, față de 100.000 de lei în versiunea inițială. Concret, în forma care va ajunge curând la votul final, propunerea va include în Codul muncii noțiunile de discriminare prin asociere, hărțuire și victimizare.
"Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă" va fi noua formă a articolului 5 alin. (2) din Codul muncii.
Hărțuirea va fi definită expres în Codul muncii ca "orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator".
Discriminarea prin asociere este descrisă, potrivit Avocatnet., ce detaliază subiectul, ca "orice act sau faptă de discriminare săvârşită împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin.(2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparţinând unei astfel de categorii de persoane".
Citește și Cum vrea să lupte Facebook cu ”conținutul periculos”
Cât despre victimizare, aceasta este prezentată "ca orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării". Tot o discriminare va fi considerată și fapta de a dispune unei persoane să utilizeze o formă de discriminare față de una sau mai multe persoane.
Nu va fi considerată însă discriminare o excludere, deosebire, restricție sau preferință obiectivă în privința unui anumit loc de muncă - în cazul în care, "prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale", potrivit propunerii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...
Autoritățile centrale și...
Leul a câștigat teren marți, 10...
Asigurările voluntare de...
Prețurile carburanților din...
În timp ce fermierii din vestul...
Alphabet, compania-mamă a...
A fost lansată licitaţia...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Banca Națională a României își...
Agenția Națională de...
Analistul economic Adrian...
România a finalizat cu succes...
Ministerul Finanțelor a...
Valoarea totală a finanţărilor...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...