Companiile franceze se pregătesc pentru o perioadă de haos

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Nu prea sunt motive de bucurie / FOTO: Freepik
Nu prea sunt motive de bucurie / FOTO: Freepik
De ce este speriat mediul de afaceri din Franța? De o grămadă de lucruri. În primul rând îngrijorarea vine din instabilitatea politică, dublată de lipsa de experiență a factorilor de decizie. 

Mai sunt, apoi, protestele de stradă și un posibil val de falimente în următoarele luni. Cam aceasta este, descrisă în câteva cuvinte, starea de spirit a mediului de afaceri din Franța în ajunul alegerilor legislative de astăzi. O zi decisivă nu doar pentru Hexagon, dar și pentru întreaga Europă.

Anularea deciziilor lui Macron

Iar spaima este cu atât mai mare cu cât oamenii de afaceri francezi s-au numărat printre principalii beneficiari ai reformelor pro-business ale președintelui Emmanuel Macron, de când a fost ales pentru prima dată în 2017. Acum, partidele de extremă dreaptă și stângă vor să anuleze o serie de decizii adoptate de Macron, de la creșterea vârstei de pensionare până la eliminarea impozitului pe avere pentru activele financiare.

„Suntem foarte îngrijorați de ceea ce se va întâmpla”, a recunoscut Ross McInnes, președintele companiei aerospațiale Safran, pentru Reuters. „Indiferent de configurația politică rezultată din votul de duminică, am ajuns, se pare, la sfârșitul unui ciclu de reforme început cu un deceniu în urmă”, a spus el.

Haosul și lipsa de experiență 

"Haosul nu naște niciodată nimic bun. Nu știu ce se va întâmpla, dar Franța a trecut deja prin tulburări sociale", a venit în completare șeful unui mare grup industrial francez.

Lipsa de experiență a noilor politicieni este alt factor de îngrijorare a mediului de afaceri. Liderul Adunării Populare (Rassemblement national, RN), Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, ar putea deveni cel mai tânăr premier al Franței dacă partidul va obține majoritatea în alegerile de astăzi. 

Incertitudinea politică a crescut deja costurile de împrumut ale Franței, investitorii în obligațiuni cerând cele mai mari prime de risc din ultimii 12 ani față de datoria germană echivalentă, după ce Macron a convocat alegeri anticipate luna trecută.

În același timp, investitorii privați din economia reală sunt și ei îngrijorați de perspectivele politice și economice.

Vom aștepta vremuri mai limpezi 

„Am continuat să luăm decizii de investiții în ultimele săptămâni, inclusiv în Franța. Dar este clar că în noile circumstanțe, vom fi nevoiți să așteptăm vremuri mai limpezi pentru o investiție cu adevărat importantă”, a atras atenția Mathias Burghardt, CEO Ardian France, o firmă de capital privat.

Dacă nu vor exista semne că volatilitatea politică se va atenua curând, costurile de finanțare mai mari s-ar putea repercuta asupra companiilor franceze, care vor plăti mai scump creditele ieftine luate în timpul pandemiei. „Este un scenariu pe care nu îl putem neglija, dar la care nimeni nu s-a gândit. Va fi un coșmar pentru întreprinderi”, a avertizat, pe de altă parte, Ana Boata, șeful cercetării economice la filiala de asigurări de credit a Allianz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel