Contestarea amenzilor rutiere. Cum se procedează

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Oraşul care va înfiinţa „Poliţia vaccinării”, cu salarii tentante
Oraşul care va înfiinţa „Poliţia vaccinării”, cu salarii tentante
Amenzile se pot contesta în termen de 15 zile de la data emiterii și înmânării procesului verbal de contravenție.

Odată depusă contestația se suspendă sancțiunea cu pricina, dar este preferabil ca amenda să fie plătită în cel mult 15 zile, pentru a nu pierde beneficiul plății unei valori mult mai mici.

Conform Legii 203/2018: "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Unde se depune plângerea

Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, termenul de judecată va fi fixat de judecător în termen de 30 de zile. 

Dosarul trebuie să conțină plângerea, probe pe care vrem să le folosim pentru a dovedi că avem dreptate și  copia (nu originalul!) procesului-verbal.

Poliţia Română pregăteşte pedepse mărite pentru anumiți șoferi

Important de menționat este faptul că plângerea suspendă executarea amenzilor de la data înregistrării la instanță și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, conform Codului rutier. Iar dacă sancțiunea aplicată a fost suspendarea permisului, pe perioada aceasta șoferii pot să conducă.

Recuperarea banilor plătiți pentru amendă se va face în cazul în care se obține câștig de cauză, dar e foarte important să se ceară restituirea banilor odată cu contestația.

Mai departe, cei care nu sunt de acord cu decizia judecătorului pot face apel împotriva hotărârii la secția de contencios administrativ a tribunalului. "Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii", se precizează în ordonanță.

Când este nul procesul verbal emis de agentul de poliție

OG nr. 2/2001 prevede că lipsa mențiunilor privind numele și prenumele agentului constatator sau contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal (altfel spus, amenda sau altă sancțiune nu au o bază legală valabilă și pot fi contestate cu succes).

Punctul-amendă a rămas în anul 2021 tot la valoarea de 145 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Viktor Orban
Transelectrica / FOTO: Facebook
Familie / Foto: Freepik
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier

pixel