Coronavirus. Experții OMS au fost la Wuhan să afle ADEVĂRUL

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va mai pleca o delegație, mai mare
Va mai pleca o delegație, mai mare
O echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care s-a deplasat în China pentru a identifica originile maladiei infecţioase COVID-19 a participat la "discuţii extinse" cu cercetători din Wuhan, locul unde a fost detectat primul focar al acestei boli, a anunţat un purtător de cuvânt al OMS, transmite Reuters.

Discuţiile au inclus informaţii noi cu privire la rezultatele unor studii desfăşurate pe animale. Autorităţile chineze au luat decizia de a închide o piaţă de animale din Wuhan la începutul epidemiei, la o zi după ce s-a constatat că unii dintre pacienţi erau comercianţi din acea piaţă. OMS susţine că acest virus provine, cel mai probabil, de la lilieci şi că este posibil să fi trecut printr-o gazdă intermediară, un alt animal, înainte de a ajunge la oameni. Rezultatele investigaţiei desfăşurate de OMS sunt aşteptate cu nerăbdare de oamenii de ştiinţă şi de guvernele lumii.

Misiunea OMS din China, formată din doi specialişti în sănătatea animalelor şi în epidemiologie, a avut misiunea de a pregăti terenul pentru o echipă mai mare de experţi internaţionali şi chinezi care vor încerca să determine modul în care virusul care provoacă COVID-19 a trecut de la animale la oameni. Oraşul Wuhan ar putea să nu fie locul de origine al noului coronavirus, declara recent Mike Ryan, de la OMS, anunțând demararea unor studii ample pentru depistarea speciilor de animale care au transmis virusul SARS-CoV-2 la oameni.

Citește și Veste TRĂSNET: OMS despre tratamentul împotriva COVID-19

"Faptul că semnalul de alarmă s-a declanşat acolo nu înseamnă neapărat că acela este locul în care boala a trecut de la animale la oameni", a spus Ryan, șeful departamentului de urgenţe din cadrul OMS. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat la sfârşitul lunii iunie că o mică echipă de la OMS se va deplasa în China pentru a pregăti viitorul studiu. A fost nevoie de o lună până când experţii OMS şi omologii lor chinezi au trasat liniile directoare ale acestui plan de lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Petrotel Lukoil
Windows 11
Ajutor încălzire locuinţă 2021. Aceste persoane NU pot BENEFICIA de sprijinul oferit de stat
Bursa de Valori București
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare

Amenzile pot fi plătite acum printr-un cont unic național

Guvernul digitalizează plata amenzilor. Un cont unic...

Facturi. Foto: Freepik.com
pamanturi rare - FOTO: Freepik@VecMes
ANAF
ionut mosteanu - FOTO: Agerpres
Taxa auto se restituie
SPV, e-Factura, e-Transport, e-TVA / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Rob Jetten
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Ministerul Finanțelor
Aur / FOTO: Unsplash
Frunze de tutun puse la uscat / Foto: Freepik
Contor electric / Foto: Arhivă

România, din nou în topul scumpirilor la energie din Europa

Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...

Tarom
Portul Constanța
BVB
La birou / FOTO: Freepik
Delphi Economic Forum Bucharest
Taxe / FOTO: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM
1 Cent. Foto: Freepik.com

pixel