Coronavirus: Franța a închis peste 80 de școli

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Examenele naționale vor fi MODIFICATE. Sorin Cîmpeanu EXPLICĂ
Examenele naționale vor fi MODIFICATE. Sorin Cîmpeanu EXPLICĂ
La doar cincisprezece zile de la începutul anului şcolar, 81 de şcoli au fost închise în Franţa, în timp ce în circa zece universităţi, inclusiv facultăţi de medicină, au apărut cazuri de COVID-19, au declarat oficiali, relatează AFP.

Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a precizat că puţin peste 2.100 de clase au fost închise, adică "în jur de 0,13%" din cele 60.000 de şcoli din ţară.

"Aceste cifre sunt încă foarte mici. Este un început bun de an şcolar (...), cel mai bun posibil având în vedere criza sanitară", a declarat oficialul la televiziunea LCI.

Acest studiu sugerează că 60.000 de cazuri ar fi trecut nedepistate

"Avem aproximativ 1.200 de noi cazuri de elevi cu COVID comparativ cu săptămâna trecută", a spus Blanquer amintind că, de regulă, "închidem o clasă în cazul în care există trei cazuri" de infectare.

Ministrul Învăţământului Superior, Cercetării şi Inovaţiei, Frederique Vidal, a anunţat la rândul său cazuri de COVID-19, "majoritatea asociate unor adunări private" (petreceri studenţeşti) în circa zece unităţi universitare".

La Facultatea de Medicină din Montpellier (sud-est), o parte din cursuri au fost suspendate marţi pentru două săptămâni după ce aproximativ şaizeci de studenţi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, după o petrecere.

La Universitatea din Rennes 1 (vest) au fost confirmate 43 de cazuri de COVID-19 în rândul studenţilor la medicină, farmacie şi stomatologie şi s-a decis testarea altor cinci sute de studenţi în această săptămână. De asemenea, universitatea a suspendat cursurile cu prezenţă fizică timp de şapte zile pentru studenţii din "al doilea şi al treilea an", care sunt "cel mai afectate".

Afirmând că este conştient de "contextul dificil" pentru toţi aceşti tineri "care au fost privaţi de interacţiuni sociale", ministrul Frederique Vidal a făcut apel la "angajamentul colectiv şi responsabilitatea individuală". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Alexandru Nazare
Lucrător în industrie / FOTO: Freepik
Bani
ANAF. Freepik.com
Foto: Facebook Bogdan Ivan
Gabriel Biriș
Bărbat cu telefon mobil și card de credit / Foto: Freepik
Blackout /FOTO: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR decide soarta reformelor Guvernului Bolojan

Curtea Constituţională a României discută, miercuri,...

factura. Freepik.com
Freepik.com
Bursa de Valori Bucureşti
TVA / Grafică: DCBusiness
ANAF / Foto: DCBusiness
Florin Barbu
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Ilustrație: Oana Pavelescu
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Curtea de Conturi
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Avion / FOTO: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Frauda ride-sharing. Freepik.com

pixel