COVID-19. Italia, sub ȘOCUL unui nou RECORD negru, DRAMATIC

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Așa ceva nu s-a mai înregistrat de la începutul pandemiei
Așa ceva nu s-a mai înregistrat de la începutul pandemiei
Italia a confirmat în ultimele 24 de ore 993 de noi decese asociate COVID-19, cel mai grav bilanţ înregistrat în această ţară de când a început pandemia, la jumătatea lunii februarie, potrivit buletinului informativ transmis joi de Ministerul italian al Sănătăţii, potrivit agenţiei EFE.

Numărul total al deceselor asociate noului coronavirus ajunge astfel în Italia la 58.038. Joi au fost confirmate 23.225 de noi cazuri de infectare, cea mai mare creştere din ultimele patru zile. Dar în ultimele 24 de ore a crescut şi numărul testelor, fiind procesate peste 226.000 de probe de diagnostic.

Totuşi, acest număr al noilor cazuri de infectare, coroborat cu testarea intensă, indică o aplatizare a curbei infectărilor, după ce în noiembrie se înregistrau zilnic aproximativ 40.000 de noi cazuri.

Din cele 759.982 de persoane considerate în prezent cazuri active, majoritatea sunt în izolare la domiciliu, în timp ce 35.369 au necesitat spitalizare, dintre care 3.597 sunt la ATI. La fel ca în valul din primăvară, regiunea cea mai afectată este Lombardia, unde au survenit mai mult de o treime din decesele raportate joi.

Citește și GCS. Bilanț. RECORD de DECESE în România

Premierul Giuseppe Conte este aşteptat să anunţe joi seară noi restricţii pentru a limita răspândirea virusului, mai ales în perioada sărbătorilor, pentru care este deja decisă o interdicţie de părăsire a localităţii de reşedinţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR

pixel