COVID. Israelul testează vaccinul și pe copii. Cum se face testarea

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Vaccnarea anti-COVID-19, la copii
Vaccnarea anti-COVID-19, la copii
Israelul a lansat duminică o campanie de teste serologice anticoronavirus pentru copiii de peste 3 ani, pentru a studia anticorpii dezvoltaţi de copiii nevaccinaţi, înainte de începerea noului an şcolar, informează AFP.

În pofida creşterii numărului de contaminări în această ţară, cauzată de varianta Delta, guvernul israelian vrea să evite amânarea începerii noului an şcolar, prevăzută pentru 1 septembrie.

Israelul a început vaccinarea copiilor de peste 12 ani, iar această campanie de teste serologice este destinată copiilor cu vârste între 3 şi 12 ani.

Potrivit Ministerului Educaţiei israelian, testele vor permite studierea anticorpilor dezvoltaţi de aceşti copii dacă aceştia au fost deja contaminaţi. Copiii care au dezvoltat suficient de mulţi anticorpi nu vor fi obligaţi astfel să intre în carantină dacă au intrat în contact cu o persoană contaminată, limitând problemele în şcoli.

Într-un comunicat al primăriei Ierusalimului publicat duminică, primarul Moche Leon i-a îndemnat pe părinţi să-şi aducă copiii pentru acest test gratuit de 15 minute, efectuat printr-o mică înţepătură în deget.

Un program-pilot realizat în sânul comunităţii ultraortodoxe a arătat săptămâna trecută că circa un copil din cinci a dezvoltat anticorpi.

Luna trecută, directorul general al Ministerului Educaţiei, Yigal Slovik, a afirmat că închiderea şcolilor anul trecut a cauzat "prejudicii sociale şi emoţionale" elevilor, cu "o creştere cu 44% a riscului de suicid".

Citește și: Aspirina și SARS-CoV-2. Descoperire SENZAȚIONALĂ ce confirmă TOTUL

În total, peste 970.000 de contaminări au fost înregistrate oficial în Israel, dintre care peste 6.700 s-au soldat cu deces. Mai mult de 5,4 milioane de persoane au primit în Israel două doze de vaccin, 58% din populaţie, şi circa 1,2 milioane o a treia doză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Ședință de guvern
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: Freepik
Două angajate într-un biroui / Foto: Freepik
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/

Fed taie dobânda cheie pentru a treia oară în 2025

Rezerva Federală a SUA Fed a redus din nou dobânda.

Bursa de Valori București
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Portul Constanța / Foto: Arhivă
Criptomonede / Sursa: Pexels
Viză pentru SUA / Foto: Freepik
Banca Naționala a României
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Cumpărături de Crăciun / Foto: Freepik

Bugetele de sărbători scad în România sub 500 de lei

Românii strâng cureaua de Crăciun: nouă din zece vor...

Zăcământul Kashagan
Adolescenți cu telefoane / Foto: Freepik
Jared Kushner și Donald Trump
Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu

pixel