Credite mai mari pentru MILITARI. Care sunt modificările

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Credite facile pentru militari
Credite facile pentru militari
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, o Ordonanţă de urgenţă privind facilităţi pentru soldaţii şi gradaţii Armatei României, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). 

Militarii vor putea obține de la bancă un credit mai mare întrucât, de acum înainte, este inclus un nou tip de venit pe care îl obțin militarii. Acest venit se va lua în considerare la momentul contractării unui credit pentru achiziționarea unei locuințe. 

"Ordonanţa de urgenţă permite soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, în cuantumul şi condiţiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate, justificarea compensaţiei lunare pentru chirie şi în situaţia contractării unui credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe", precizează MApN, într-un comunicat transmis Agerpres.

Citește și: CNPP. Important. Ce trebuie să știe acești PENSIONARI

De asemenea, la fel ca în cazul cadrelor militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti în rezervă sau scoşi din evidenţele militare, pensionarii militari care provin din rândul acestora, precum şi membrii de familie, au dreptul la asistenţă medicală şi medicamente, precum şi acces în cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană şi alte amenajări recreative sau sportive, mai menţionează sursa citată.

Actul normativ, adoptat la propunerea MApN, modifică şi completează unele prevederi ale Statutului soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel