Calendarul aplicării impozitului minim global în România, stabilit prin ordonanță
Guvernul a pus în transparență...
"Trebuie să avem grijă mare când vorbim de rating-ul suveran al României. Agenţiile de rating vor să arătăm disciplină, să fim ponderaţi. Prin urmare este necesar să surprindem pozitiv ca să nu fim retrogradaţi. Bugetul ţării are o problemă structurală. România a plătit anul trecut 1,2% din PIB dobânzi, restul a fost deficit primar, anul acesta va fi semnificativ mai mare. Spaţiul fiscal era deja foarte redus înainte de pandemie din cauza politicilor prociclice, însă statul nu se poate împrumuta fără limită. Datoria publică va creşte vertiginos anul acesta şi anul următor. Cel mai probabil va depăşi 50% din PIB în anii următori, acum venind de la 35%. Nu este o cifră foarte ridicată, însă în contextul bugetar actual nu este nici puţin. Este, însă, un moment bun pentru reforma statului", a spus Cristian Popa, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) .
Organizaţia a invitat specialişti de top din piaţa financiară din România pentru a discuta evoluţiile pieţelor financiare şi perspectiva revenirii din criză.
Incertitudinea, cuvântul cheie
Primele concluzii ale evenimentului lunar "Pulsul pieţelor financiare" cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României, BCR Pensii, BRD, BRD Asset Management şi WOOD&Company sunt că revenirea pieţelor din aprilie a fost mai rapidă faţă de alte situaţii de criză. Incertitudinea rămâne cuvântul cheie şi perspectiva revenirii pe termen lung depinde de măsurile de redresare economică.
Citește și Budăi: Guvernul NU am bani LOVEȘTE din plin
"Este vital ca statul să susţină economia şi ca accesul la finanţare în aceste condiţii să rămână cât mai ieftin. România mai are o problemă financiară. Pentru obligaţiunile de stat în euro nu există un cumpărător de ultimă instanţă, aşa cum este Banca Naţională a României pentru obligaţiunile în lei. Motiv pentru care obligaţiunile noastre se tranzacţionează semnificativ mai scump faţă de cele ale Italiei sau altor ţări din regiune. Acest lucru va fi o adevărată problemă pentru finanţarea la costuri rezonabile a deficitului bugetar, mai ales când statul are nevoi importante de finanţare, cum este acest an", a declarat Mihai Purcărea, CFA, CEO BRD Asset Management.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a pus în transparență...
Creșterea accelerată a...
Depozitele rezidenţilor clienţi...
India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...
România intră oficial într-unul...
Creşterea economică pentru 2026...
Piaţa RCA nu este stabilă, ci...
În timp ce marile companii de...
Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...
Budapesta și Bratislava...
ANAF anunţă o nouă etapă în...
Premierul Ilie Bolojan, vizită...
ANAF a lansat „ANA”, primul...
Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.
Acord de mediu pentru etapa a...
RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...
În ianuarie și februarie 2026,...
Comisia Europeană a decis luni...
Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...
Vineri și sâmbătă sunt două...
Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.
Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...
Piața gazelor naturale intră în...
Dolarul american s-a depreciat...