Criza alimentară va OCOLI România? Adrian Negrescu lămurește lucrurile

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Criza alimentelor! Vlad Macovei: Să ne asigurăm în ceea ce privește producția internă/Degeaba stocăm grâu, oamenii nu se hrănesc cu boabe
Criza alimentelor! Vlad Macovei: Să ne asigurăm în ceea ce privește producția internă/Degeaba stocăm grâu, oamenii nu se hrănesc cu boabe
Analistul Adrian Negrescu a vorbit despre criza alimentară mondială provocată de creșterea prețurilor la carburanți, dar și de războiul din Ucraina și despre situația României în acest context.

Se poate spune că, deocamdată, România se poate considera la adăpost de această criză. Și da și nu. Adică da, dintr-un punct de vedere și nu, din alt punct de vedere. Iar această ultimă parte se referă la buzunarul românului. Iată ce explică analistul Adrian Negrescu.

”În primul rând suntem protejați pentru că avem o producție de cereale foarte bună, care depășește cu mult consumul național. În momentul de față, noi exportăm și grâu, și porumb. Cred că suntem printre puținele țări din regiune care avem, în sfârșit, o securitate pe această zonă”, spune expertul. 

Dar, avertizează analistul, ”nu suntem protejați de creșterea prețurilor la cereale, pentru că există o scumpire generală, la nivel internațional a acestor produse. Iar explicație este una simplă: pentru că Rusia și Ucraina reprezintă aproape 30% din producția mondială de cereale. Sunt țări care depind de al consumului de grâu, spre exemplu, de Ucraina și de Rusia. 

Turcia - 75% din consum, Egiptul - 70%, Kenya, Nigeria, în general țările africane care sunt foarte dependente de aceste importuri din Rusia și Ucraina. Iar ceea ce spun Statele Unite, ceea ce spune și Comisia Europeană reprezintă un semnal de alarmă și, practic, un imbold către producătorii de cereale să încerce să caute soluții, să încerce să evite embargourile la nivel internațional, pentru că, din păcate, sunt multe țări care încearcă, în această perioadă, să țină pentru ele tot ceea ce înseamnă producție de cereale în zonă. Pentru că ce înseamnă cereale, în ultimă instanță. Înseamnă făină, adică pâine, înseamnă porumb, adică mănăligă. 

Cred că situația trebuie privită ca o criză a prețurilor, pentru că prețurile vor crește în continuare, iar țările acestea foarte, foarte sărace nu vor mai avea acces financiar la importurile de cereale”, a precizat Adrian Negrescu la B1TV. 

Citeșt și Mircea Coșea: România pierde CINCI mari oportunități

Profesorul Mircea Coșea, apreciază, la rândul său, că România ”pierde oportunitatea de a intra într-o nouă fază a dezvoltării. Ani de zile nu a existat o strategie de dezvoltare. Această criză de la granițele noastre ne deschide anumite oportunități dar noi nu suntem pregătiți să le punem în aplicare”. 

Profesorul Mircea Coșea a explicat că România ar trebui să se restructureze iar prima ar fi cea legată de potențialul agricol: ”Intrăm într-o criză agricolă. România este a doua sau a treia țară din Uniunea Europeană din punctul de vedere al potențialului agricol. Este cea mai bine dotată, după Franța, cu pământ pentru agricultură. Ar putea hrăni de aproape cinci ori mai multă populație decât România, deci ar putea să devină un exportator net de alimente, de cereale, de tot ceea ce înseamnă elementele pe care criza alimentară le va aduce în față. Dar, pentru asta trebuie o politică specială de dezvoltare a agriculturii pe baze intensive. Asta înseamnă valorificarea în țară a resurselor, pentru că importul de materii prime importuri de produse prefabricate și o explozie de materii prime, energie dezechilibrează balanța comercială dintr-o țară care ar putea exporta pentru aproape jumătate din Europa. Noi importăm 70% din mâncare deci această oportunitate o pierdem, e prea târziu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Fabrica. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

Așa arată ceasul care sparge toate regulile industriei

Un nou jucător atipic din Elveția surprinde piața...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...


pixel