ANAF clarifică lista bunurilor cu risc fiscal ridicat în 2026
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Sunt 34 de astfel de clase în acest moment, dar în anul școlar următor numărul lor va ajunge la 78, conform unei solicitări a inspectoratului. Vezi de ce consideră Inspectoratul să fie dublat numărul de clase profesionale în București.
”Noi pentru anul școlar în curs avem un procent pentru învățământul profesional și profesional dual de 7,5%, iar pentru anul școlar 2019-2020 am solicitat aproximativ 15%. Această cifră reprezintă oferta agregată a tuturor unităților de învățământ tehnic din București pentru anul școlar viitor, pornind de la parteneriatele pe care le-am semnat cu agenții economici, resursele disponibile pentru organizarea acestei forme de învățământ, și nu în ultimul rând corelat cu procentul de elevi care în anul școlar prevedent, la evaluarea națională, au luat medii sub 5 la acest examen”, a spus Ioana Neacșu, inspector general școlar.
La admiterea de la liceu de anul trecut aproximativ 14% dintre elevii din Capitală au luat sub nota 5.
”Noi am gândit că un procent de 14-15% alocat învățământului profesional și dual pentru anul viitor se corelează foarte bine cu această cifră de la evaluarea națională. Deci, practic, noi la București, am solicitat 78 de clase de învățământ profesional și profesional dual. Anul acesta avem 34”, a mai spus Ioana Neacșu.
Anul trecut, în Capitală, nu au fost ocupate toate locurile stabilite pentru învățământul profesional.
”Eu sper din toată inima ca aceste clase să se completeze, pentru că și în anul școlar precedent noi am propus ceva mai multe clase decât cele care funcționează actualmente, însă au existat clase nerealizate la data de 1 septembrie, pentru că opțiunile părinților nu se îndreaptă neapărat spre acest domeniu de formare profesională și calificare într-o meserie”, a arătat inspectoarea.
Citește și:Schimbări în învățământ. Ce se întâmplă cu normele de predare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...