Criză energetică. Deputatul Radu Popa, semnal de alarmă: Suntem în pericol iarna aceasta

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
EXCLUSIV
Deputatul Radu Popa a vorbit despre pericolul ce ne așteaptă în această iarnă.

"Suntem într-un pericol în iarna asta, în ceea ce se numește o criză comercială, adică suntem în situația în care riscăm să nu avem energie electrică, nu gaz, atenție. Dar asta nu ne ajută cu nimic, de ce? Liniile de transport a energiei sunt proiectate în anii '60-'70, iar atunci, oricare opțiune am alege, în ideea să ne deconectăm de la gaz și să ne mutăm pe electric aduce la prăbușirea liniilor de transport electric

Gazul nu ajunge din depozit direct în conducta mea de bloc

Ideea că avem gaz și folosim doar gazul, nu ne ajută cu nimic. De ce? Pentru că gazul este în niște depozite, ca să ajungă la cei care se uită la noi acasă, el trebuie scos din depozite și pus în piață. Când l-ai pus în piață traderul vine și ți-l cumpără. Gazul nu ajunge din depozit direct în conducta mea de bloc

Producătorii nu sunt apărați de patronul lor, de Ministerul Energiei, ideea să plafonăm profitul la producători este o idee proastă după părerea mea, pentru că distrugem companiile. Ideea să punem o taxă de solidaritate poate să funcționeze până la un punct", a spus Radu Popa.

OMV a scos prin centrala de la Brazi vineri 3290 lei/MW

"OMV a scos prin centrala de la Brazi vineri 3290 lei/MW, într-o oră s-a vândut cu 4000 de lei, în condițiile în care il costă 80 de lei să-l producă. L-au scos a cel mai mare preț din ultimii 30 de ani, adică 3290 de lei și într-o oră s-a vândut cu 4000 de lei, ce ne spune asta? Că nu e energie în piață și că prețul acesta este totuși acceptabil. Știți cine a cumpărat energia aceasta la 4000 de lei? Electrica, are 3,3 milioane de clienți, adică 3,3 milioane de case sunt alimentate de acest furnizor care a asumat acest preț care este exorbitant", a explicat Radu Popa.

Datoriile Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și ale Ministerului Energiei către cei 5 mari furnizori si distribuitori

"Este foarte important să facem o compensare și o plafonare în România, pentru că sunt persoane care nu își pot permite să plătească, dar trebuie găsit un echilibru încât să nu distrugem bugetul pe termen lung. Eu cred că schema asta e bună, dar trebuie să ne asigurăm că Ministerul Finanțelor are bani să o susțină. La ora actuală, datoriile Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și ale Ministerului Energiei către cei 5 mari furnizori si distribuitori sunt undeva la 8 miliarde de euro", a adăugat deputatul.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel