„Acest lucru arată că implicarea noastră, prin propunerile de ajustare a legislaţiei şi condiţiile impuse în urma unor investigaţii, a condus la îmbunătăţirea concurenţei pe această piaţă şi că mecanismul de contractare a lucrărilor de racodare, mecanismul prin care consumatorul îşi selectează direct prestatorul, a produs efectele anticipate la demararea procesului de liberalizare a acestei pieţe”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În ceea ce priveşte racordarea la reţeaua de gaze naturale, Consiliul Concurenţei a constatat o îmbunătăţire semnificativă a legislaţiei aferente, în sensul în care consumatorii pot selecta operatorul autorizat care să efectueze lucrările de proiectare şi/sau execuţie a instalaţiilor de gaze naturale şi să negocieze cu acesta tariful.
Costul mediu de racordare la reţeaua electrică de joasă tensiune, reţea la care sunt conectaţi majoritatea clienţilor casnici, a înregistrat valori cuprinse între 978 lei şi 2.602 lei. Totodată, nivelul mediu al tarifului de racordare la reţeaua de gaze naturale pentru un consumator casnic a înregistrat în perioada analizată valori cuprinse între 943 lei şi 3.346 lei. Costurile de racordare sunt influenţate de dispersia clienţilor şi de arhitectura reţelei, adică tipul de lucrare ce trebuie realizată.
Șeful ANRE dezvăluie cum va evolua factura românilor la energie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...