Cum poți obține 500 de lei de la Stat. Pentru ce îi poți folosi

Autor: Monika Baciu
Data publicării:
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Cum poți obține 500 de lei de la Stat. Pentru ce îi poți folosi.

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, normele care stabilesc condițiile de decontare a cheltuielilor pentru ochelarii de vedere ai angajaților din instituțiile publice. Aceste reguli erau necesare pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 53/2024, care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să deconteze angajaților ochelarii sau alte dispozitive speciale de corecție în limita sumei de 500 de lei per persoană.

Cine beneficiază de decontare?

Măsura se aplică tuturor lucrătorilor din autoritățile și instituțiile publice, indiferent de regimul de finanțare sau subordonare, care petrec o parte semnificativă a timpului de lucru în fața ecranelor. Inițial, Ministerul Muncii propusese un prag minim de două ore pe zi în fața unui ecran, însă această condiție nu mai apare în forma finală a normelor adoptate.

Pentru a beneficia de decontare, angajatul trebuie să efectueze un control medical la angajare, urmat de examene oftalmologice periodice. În cazul în care se constată probleme de vedere asociate utilizării ecranelor, angajatorul este obligat să acopere costurile dispozitivelor speciale de corecție.

Ce tipuri de ochelari se decontează?

Normele stabilesc clar că nu orice tip de ochelari poate fi decontat, ci doar dispozitivele speciale de corecție. Conform proiectului adoptat, acestea sunt definite ca fiind acele dispozitive care "vizează corectarea optică pentru distanță intermediară sau prevenirea dificultăților vizuale în raport cu o activitate, la un post de lucru, care implică un echipament cu ecran de vizualizare".

Procedura de decontare

Pentru a obține decontarea, angajații trebuie să prezinte documente justificative:

Recomandarea medicului de medicina muncii și rezultatele examenului oftalmologic;Factură fiscală;Bon fiscal sau extras de cont pentru plățile efectuate prin virament bancar.

Dacă suma totală a achiziției este mai mică de 500 de lei, angajatorul va deconta doar valoarea efectivă a cheltuielii. Dacă suma depășește acest plafon, diferența va fi suportată de angajat.

Obligație legală

Angajatorii din sectorul public nu au opțiunea de a refuza decontarea, ci sunt obligați să respecte prevederile legale. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat joi, "obligația decontării achiziției de dispozitive de corecție speciale revine angajatorului, care trebuie să respecte prevederile art. 5 –15 din Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006."

De asemenea, documentul clarifică faptul că pentru decontare este necesar un control oftalmologic efectuat de un medic specialist, nu doar un examen al unui optometrist.

Context european și precedentul CJUE

Normele adoptate fac referire la legislația europeană în domeniul sănătății și securității muncii. Ministerul Muncii amintește de Directiva 90/270/CEE, care stabilește standardele privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, transpusă în legislația națională prin HG nr. 1029/2008.

Un caz recent de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat dreptul unui angajat român de a solicita decontarea ochelarilor de vedere, întărind astfel obligația angajatorilor de a respecta aceste prevederi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor
Freepik.com
Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
foto: pexels.com
Ilie Bolojan, în timpul întâlnirii cu reprezentanții celor 36 de instituții aflate în subordinea Guvernului / Foto: gov.ro
ASF
Curs valutar / FOTO: Freepik
Mâini / Foto: Freepik
MIPE acordă sume importante pentru aceste afaceri
Bancă / Foto: Unsplash
Casă de schimb valutar
Cazinou / Foto: Unsplash
Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Prețurile urcă / Foto: Freepik

De ce tot urcă prețurile? BNR explică valul de scumpiri

Rata anuală a inflației a continuat să urce în...

Factură energie electrică
Rata anuală a inflaţiei a continuat să crească

BNR: materii prime și piața muncii, riscuri pentru inflație

BNR avertizează că inflația rămâne vulnerabilă, fiind...

Lucrători într-un depozit / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik

Date alarmante de la INS: prețurile cresc în ritm galopant

Inflația a urcat la 7,8% în iulie 2025, impulsionată de...

BVB

pixel