Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Mulți dintre cei care au primit aceste notificări se gândesc să renunța le abonament și să se mute eventual la altă companie.
Cum denunțăm un contract
Directiva europeană 22/2002 ne permite să denunțăm un contract în condițiile în care se schimbă condițiile contractuale.
Astfel, companiile sunt obligate să notifice clienții cu cel puțin o lună înainte de majorarea tarifului și să le ofere acestora posibilitatea de a denunța contractul, fără niciun fel de penalizare.
În cazul în care operatorul de telefonie mobilă refuză să ia act de denunțarea contractului, consumatorul poate sesiza instanța de judecată cu doar o cerere de constatare a încetării contractului. Totodată, consumatorul poate să și denunte clauza abuzivă formulând o sesizare organelor de control.
Citește și: Tarife telefonie mobilă. Un important operator scumpește abonamentele
Denunțarea unilaterală a contractelor
"In toate cazurile in care contractul incheiat prevede pentru furnizor posibilitatea modificarii unilaterale, acesta este obligat sa notifice in avans abonatului cu privire la intentia sa si la modificarile pe care urmeaza sa le efectueze. Incepand cu momentul primirii notificarii, abonatul trebuie sa beneficieze de un termen de cel putin 30 de zile pentru exercitarea cu buna-credinta a dreptului de denuntare unilaterala a contractului, in cazul in care nu este de acord cu modificarile impuse de furnizor, fara plata niciunor penalitati sau despagubiri", se stipuleaza in OUG nr. 111/2011.
Este important de reținut și faptul că în acest caz companiile de telefonie nu au voie să ceară vreo taxă de reziliere: "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor", scrie în ordonanță.
În cazul în care operatorul de telefonie mobilă poate cere despăgubiri clienților în următoarele situații:
a fost achizitionat de la operator un telefon sau alte accesorii la pret promotional odata cu incheierea contractului;
a beneficiat de reduceri tarifare sau planuri tarifare individualizate;
i s-au oferit serviciile gratuit pentru un numar de luni determinat, ca urmare a incheierii contractului.
Model denuntare unilaterala contract
Prin prezenta subsemnatul/a........................................................, cu domiciliul stabil in.................................................................., identificat/a cu ....., seria ....., nr. ....., eliberat la data de................., de catre........, titular al abonamentului nr. ........................., incheiat la data de ...................... va solicit incheierea contractului prin denuntare unilaterala in temeiul art. 51, alin. (7) din OUG nr. 111/2011 pivind comunicatiile electronice cu modificarile si completarile ulterioare, avand in vedere notificarea transmisa pe data de ...................... prin care se modifica termenii agreati initial.
Mentionez ca nu am avut terminale mobile achizitionate in rate pe factura si nici nu exista restante de plata.
Semnat, Data,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...