Compania Chiquita Panama a anunțat joi că a concediat muncitorii zilieri din provincia Bocas del Toro, în vestul țării, după ceea ce a catalogat drept o „părăsire nejustificată a locului de muncă” pe plantațiile de banane, protest care a început la sfârșitul lunii aprilie, relatează Reuters.
„Compania a decis încetarea contractelor pentru toți muncitorii zilieri,” se arată într-un comunicat oficial, în care se estimează că greva, care a durat 24 de zile, a generat pierderi de cel puțin 75 de milioane de dolari.
Potrivit unei surse apropiate companiei, concedierile vizează aproximativ 5.000 de muncitori dintr-un total de 6.500 angajați la nivel național.
Mii de lucrători de pe plantațiile de banane au declanșat greva în contextul unui val mai larg de proteste la nivel național împotriva unor reforme controversate ale sistemului de securitate socială, despre care demonstranții spun că le vor afecta pensiile viitoare.
Chiquita a precizat că muncitorii disponibilizați trebuie să se prezinte la birourile companiei în ziua următoare pentru a-și ridica compensațiile financiare.
În cadrul unei conferințe de presă săptămânale, președintele Panama, José Raúl Mulino, a luat apărarea companiei, afirmând că guvernul său analizează introducerea unor reglementări suplimentare în sectorul bananier.
„Compania trebuie să acționeze în consecință, concediind personalul necesar pentru a-și salva operațiunile din Bocas. Credeți-mă, mă doare, dar această intransigență nu duce nicăieri,” a declarat Mulino. El a subliniat că nicio altă industrie locală nu oferă un număr comparabil de locuri de muncă.
„Aceasta nu este o grevă legală,” a adăugat președintele. „Conform Codului Muncii, următorul pas este concedierea cu justă cauză, întrucât vorbim despre o grevă de facto, nu una legitimă.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...