Dăianu, avertisment privind deficitul României: Dacă facem greşeli mari vom fi pedepsiţi
Pieţele financiare şi-ar putea...
Reporter: Am înțeles că aveți un proiect nou. Ce presupune acesta?
David Timiș: Programul nou nu este chiar atât de nou, acesta va fi nou în România. Îl vom lansa în România. E un program de recalificare a persoanelor de peste 45 de ani din medii vulnerabile pe care îi vom pregăti să reintre pe piaţa muncii într-un job care ține de tehnologie. Dacă ei înainte poate lucrau într-o fabrică sau la supermarket sau la tot felul de joburi precare, noi îi vom ajuta să reintre pe piața muncii într-un job care să fie sustenabil și plătit decent. Noi am testat deja modelul acesta în mai multe țări din Europa și din afara Europei și am văzut că merge, deși într-adevăr este o provocare să ne luptăm nu cu capacitatea de învățare a persoanelor de peste 45 de ani, pentru că spre surprinderea multora aceștia sunt încă foarte capabili. Problema este că mulți dintre angajatori sunt reticenți să-i angajeze, pentru că au aceste supoziții și păreri preconcepute, însă noi încercăm să luptăm împotriva acestora și să arătăm că și dacă ai 50-60 de ani poți să te recalifici, poți să înveți un job în tech și să ai succes în el.
Reporter: Care consideri că este motivul principal pentru care tinerii pleacă în străinătatea pentru a-și continua studiile?
David Timiș: Și eu am fost unul dintre tinerii care a plecat după liceu și a fost o decizie de care mă bucur, pentru că fiind în afară am putut să învăț multe lucruri pe care nu le-aș fi putut învăța în România și prin simplul fapt că am trăit pe cont propriu, independent, care a fost principalul avantaj, dar mai important decât atât legat de educație, am învățat în Marea Britanie, unde am studiat, cum să învăț, cum să gândesc critic, lucru care din păcate în sistemul educațional universitar românesc nu se pune atât de mult accent, ci se pune ca și în liceu, mai mult accent pe învățarea mecanică.
Reporter: Consideri că în România există oportunități pentru tineri de a se dezvolta și forma o carieră de succes ?
David Timiș: Da, cu siguranță! Sunt două industrii, două arii din care chiar dacă ești în România poți să ai foarte mult succes și să duci o viață relativ relaxată pe partea financiară, ca medic și ca IT-ist. De ce? Pentru că ambele sunt de mare căutare în toată lumea și pentru că românii pregătiți în țară din aceste domenii sunt văzuți încă foarte bine și în afară. Zic încă, pentru că din păcate pe partea de IT atât de repede evoluează tehnologia, încât deja încep să apară limbaje de programare mult mai noi decât sistemul nostru educațional este capabil să le adapteze ca și curriculă, dar dacă încă ești un IT-ist la Universitatea Politehnica București sau un medicinist la UMF din Cluj, oricând poți să găsești un loc în afara dacă vrei vreodată sa emigrezi măcar pentru o perioadă ca sa vezi cum este și în altă țară.
Reporter: Care sunt principalele soluții pe care statul roman ar trebui să le găsească pentru ca peste 30 de ani sistemul de învățământ să fie la nivelul celui din țările dezvoltate?
David Timiș: Nu doar la nivel declarativ, să aducă laolaltă actorii principali, adică copiii sau tinerii și părinții lor, angajatorii și evident profesorii și tot sistemul educațional pentru a recrea curricula aceasta împreună, nu doar într-un spațiu nou și închise doar în partea aceasta educațională și Ministerul Educației, ci să fie toți actorii implicați. Fiecare să-și aducă aportul la partea aceasta de design a curriculei , dar și apoi partea de implementare, pentru că vedem de prea multe ori în România și nu numai întregi generații de tineri care fac poate dreptul sau relații internaționale care sunt foarte bune ca profesii, dar neștiind că pe piața muncii nu mai este căutare de atât de mulți absolvenți de aceste profiluri, ajung să fie nevoiți să se recalifice destul de devreme în viața lor de adulți . Așa că ideea de a lucra împreună, nu e la nivel de design sau curriculă, ci pe întregul parcurs de învățare continuă al omului în care constant angajatorii, universitățile și fie copiii, fie adulții să lucreze împreună cu sistemul educațional, să creeze și să recreeze o curriculă constantă.
Reporter: Ce recomanzi viitoarei generații de lideri în business ?
David Timiș: Liderii în business sunt din păcate preponderent de o anumită vârstă și de un anumit profil socio-economic. Le-aș recomanda să asculte mai mult și să includă în deciziile lor angajații și mai ales angajații tineri. Sunt deja bune practici în afară de companii care formează boarduri de tineri pe care îi ajută poate chiar la fiecare lună cu sfaturi din perspectiva lor, a noii generații , a angajaților care poate sunt mai tineri și au altă perspectivă asupra business-ului și asupra viitorului.
Reporter: Este important voluntariatul pentru o carieră de succes ?
David Timiș: Voluntariatul este esențial, pentru că după cum spuneam încă sistemul educațional românesc are mici carențe pe partea aceasta de a învăța competențe transferabile, fie că vorbim de comunicare, muncă în echipă și altele. Pe când, dacă ești voluntar ai șansa de la o vârstă foarte fragedă să înveți cum e să lucrezi într-o echipă, cum să conduci o echipă și înveți skill-uri pe care educația formală cel puțin în România nu o face atât de bine și nu spun că nu o face deloc, pentru că sunt licee, sunt universități care își fac treaba sau profesori dedicați, dar nu este o regulă, este exact invers, deci educația informală și voluntariatul sunt esențiale pentru competențe transferabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Pieţele financiare şi-ar putea...
Ministerul Finanţelor continuă...
România se numără din nou...
Indicele bancar ROBOR a înregistrat o nouă creştere.
Rusia este principalul...
Banca Naţională a comunicat...
Autoritatea Electorală...
Gabriel Zetea, noul președinte...
Declarațiile președintelui ales...
O analiză a BERD pe această...
BNR a transmis un comunicat în care sunt prezentate...
Pasiune, ritm, culoare - aceasta este Spania, iar...
Această măsură este esențială pentru ca Turcia să poată...
O realitate care ridică semne...
Analistul economic Adrian...
În mod specific, compania este interesată de...
Una dintre cele mai mari și...
Confortul și funcționalitățile...
Este o decizie majoră, care reflectă ambițiile Huawei de a-și construi un...
Angela Merkel și-a scris memoriile. ”Libertate” se...
Astăzi vă aducem în prim-plan știrile care conturează...
Kazahstanul intenționează să...
Cererea scăzută și concurența...