BNR: Paltinu, Brazi, avarii, pene - România se apropie de colapsul infrastructurii
Crizele locale din România au...
Conform datelor Dealogic, tranzacțiile încheiate până în prezent au totalizat 3.660 de miliarde de dolari (3.448 de miliarde de euro), în scădere cu 37% față de nivelul record de 5.900 de miliarde de dolari înregistrat anul trecut.
Potrivit bancherilor de investiții și avocaților specializați în fuziuni și achiziții, nivelurile de activitate din 2021 au fost nesustenabile, astfel că o corecție era inevitabilă. Cu toate acestea, ei subliniază că mai multe tranzacții au fost blocate în a doua jumătate a anului 2022 din cauza incertitudinilor macroeconomice.
Mulți speră la ceea ce a fost ... ieri
"Unii vânzători încă mai speră să obțină prețul de ieri, iar unii cumpărători încă mai speră să obțină finanțarea de ieri, deși acest lucru nu mai este posibil. De aceea am văzut mai puțină activitate", spune Dirk Albersmeier, de la banca americană JPMorgan.
În SUA, activitatea de fuziuni și achiziții s-a prăbușit cu aproximativ 43%, până la 1.530 de miliarde de dolari, în timp ce în Europa și Asia-Pacific scăderea a fost 27% și, respectiv, 30%, până la puțin peste 900 de miliarde de dolari fiecare.
În trimestrul al patrulea, activitatea globală de fuziuni și achiziții a afișat un recul de 56%, până la 641,2 miliarde de dolari, iar activitatea de private equity s-a prăvălit cu 66%.
"Răul dublu al tensiunilor geopolitice și al inflației, care a dus la creșterea ratelor dobânzilor, s-a manifestat și a avut un impact foarte negativ asupra pieței", concluzionează Tim LaLonde de la Evercore.
Câteva dintre marile tranzacții ale anului
Înăsprirea politicii monetare a băncilor centrale pe fondul inflației galopante a scumpit creditele, obligând uneori marile firme de private equity să renunțe la ambițiile lor.
Printre cele mai mari tranzacții ale anului s-a numărat preluarea de către producătorul american de semiconductori Broadcom a furnizorului de servicii cloud VMware, în valoare de 61 de miliarde de dolari.
În perioada octombrie-decembrie, printre tranzacțiile importante s-au numărat achiziționarea Albertsons de către retailerul Kroger, în valoare de 25 de miliarde de dolari, și achiziționarea Horizon Therapeutics de către Amgen, în valoare de 28 de miliarde de dolari.
În ciuda mediului economic și geopolitic dificil, companiile strategice bine capitalizate ar trebui să continue să realizeze tranzacții importante pentru strategia lor de afaceri pe termen lung, spune Ivan Farman, expert în fuziuni și achiziții la Bank of America.
Colegul său pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), Eamon Brabazon, se așteaptă la o revenire a activității în al doilea trimestru.
"Este posibil ca anul viitor să asistăm la o activitate intensă în SUA nu doar între companii americane, ci și tranzacții transfrontaliere", este de părere Frank Aquila de la Sullivan & Cromwell.
Lorenzo Corte, partener la Skadden din Londra, a declarat că este probabil ca tranzacțiile în domeniul energiei să se accelereze ca urmare a războiului din Ucraina, deoarece "Europa trebuie să găsească alternative la cantitatea uriașă de surse de energie care venea din Rusia" până atunci.
Citește și Amazon cumpără producătorul de aspiratoare robot Roomba cu 1,7 miliarde de dolari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Crizele locale din România au...
Firmele intră în 2026 cu...
Ce face diferența dintre o...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Numărul pensionarilor din...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...
Blocajul financiar la nivelul...
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Populația poate cumpăra,...
Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...
Ministrul german de Finanțe,...
Companiile românești traversează o perioadă critică,...
Industria de procesare a cărnii...
Elon Musk, deja cel mai bogat...
România a depus oficial, vineri...
Departamentul de Justiție al...
Guvernul a pus în dezbatere un...
Al doilea hidroagregat al...
Trecerea de la vechiul sistem...
Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...
Firma cu un singur angajat și...
Profesorul universitar Mircea...