Documentul care îi pune la adăpost pe chiriași și proprietari

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Totul trebuie specificat foarte clar
Totul trebuie specificat foarte clar
Fie ei chiriași sau proprietari, pentru a evita neplăceri ulterioare, ambele părți trebuie să încheie un contract de închiriere, document care îi protejează și pe unii și pe ceilalți, pentru că prevedere drepturile fiecărei părți în parte. 

Pentru o mai mare siguranță, aceste contracte, încheiate sub semnătură, pot fi înregistrate la organele fiscale centrale din subordinea ANAF în baza unei cereri tip și împreună cu o copie a documentului în sine. În cazul de față, nu se impune autentificarea la un notar. Totuși, proprietarul are obligația de a-și declara veniturile realizate din respectivele contracte la completarea și depunerea declarației unice. Din acest puct de vedere, chiriașul nu are nici o obligație.

Cum se încheie

Definiția contractului de închiriere se regăsește inclusiv în Codul Civil, ce precizează că un contract este considert încheiat când părțile au convenit auspra bunului și prețului, stabilit de comun acord. „Chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii. Dispoziţiile privitoare la stabilirea preţului vânzării sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi chiriei”, se arată în Codul Civil.

Garanția

Majoritatea proprietarilor percep o garanție în momentul în care închiriază locuința. Garanția constă în contravaloarea taxei de chirie pe una, două sau chiar trei luni, scrie Avocatnet.ro. Practic, prin perceperea în avans a acestei garanții, proprietarul se asigură că nu va fi nevoie să plătească din propiul buzunar eventuale daune produse de chiriaș. Totodată, această metodă este una preventivă prin care proprietarul își limitează riscurile în cazul în care chiriașul părăsește apartamentul fără să achite contravaloarea chiriei pe ultima lună.

Durata

Contractul de închiriere apartament/spațiu se poate încheia pe o perioadă fixă sau nedeterminată. În cazul în care în contract nu se specifică perioada închirierii, chiriașul poate să renunțe la contract doar dacă îl anunță în prealabil pe proprietar. Potrivit Codului Civil, perioada de preaviz nu poate fi mai mică decât sfertul intervalului de timp pentru care se plătește chiria. Ținând cont că de obicei plata chiriei se face lunar, perioada de preaviz minimă este de 7-8 zile. Bineînțeles că în cazul unui acord între proprietar și chiriaș, durata de preaviz poate să fie chiar mai mică sau la zi.

Citește și Stai în chirie? Ai multe drepturi, dar cu o condiție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba

pixel