Donald Trump NU SCAPĂ! Senatul american și-a spus CUVÂNTUL

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un eveniment care, cu siguranță, se va afla în centrul atenției generale
Un eveniment care, cu siguranță, se va afla în centrul atenției generale
A fost o zi grea în Senatul Statelor Unite, unde, marți, s-a încheiat prima zi a procesului de destituire a fostului preşedinte Donald Trump. O ședință presărată din abundență cu argumente emoţionale prezentate de partea democraţilor în favoarea continuării procesului şi a condamnării fostului lider de la Casa Albă. Cu alte cuvinte, predecesorul lui Joe Biden la șefia SUA nu scapă de proces. Cel puțin deocamdată, relatează agențiile internaționale. 

Senatorii americani au votat cu 56 de voturi pentru şi 44 împotrivă pentru continuarea procesul de destituire a fostului preşedinte. Şase republicani s-au alăturat democraţilor pentru a afirma constituţionalitatea acestui demers de punere sub acuzare a unui preşedinte care nu mai este în funcţie.

Şedinţa a început prin proiectarea unui film despre evenimentele din 6 ianuarie, care a inclus şi extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump adresate susţinătorilor săi, precum şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

În cel de-al doilea proces de destituire a fostului preşedinte american Donald Trump, aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi. Congresmanul democrat care conduce acuzarea, Jamie Raskin, a subliniat în intervenţia sa cu puternice accente emoţionale dimensiunea personală a evenimentelor din 6 ianuarie dorind să aducă aminte întregii Americii faptul că democraţia este o chestiune personală.

Citește și Joe Biden îi INTERZICE total lui Trump să mai facă acest lucru

Apărătorii lui Donald Trump au acuzat 'o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare' care va 'diviza' Statele Unite, potrivit pledoariei avocatului fostului preşedinte republican, David Schoen. De asemenea, ei au susţinut că motivaţia demersului taberei democrate este aceea de a-l împiedica pe Donald Trump să candideze din nou la funcţie de preşedinte al ţării.

Democraţii vor avea nevoie de votul a cel puţin 17 republicani care să li se alăture pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a-l condamna pe Donald Trump. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com

pixel