Portul Giurgiulești trece sub controlul CN Administrația Porturilor Maritime Constanța
România, prin Compania...
Odată cu dispariția cărților de muncă a început și haosul și chinul pentru cei care trebuie să își întocmească dosarul de pensie.
Problema nu este pentru perioadele de dinainte de momentul în care a început marea ”digitalizare” iar cărțile de muncă au dispărut ci după dar și pentru aceia care dintr-un motiv sau altul și-au pierdut acest document.
Pentru reconstituirea vechimii românii pot apela la diverse firme care se ocupă cu arhivarea documentelor, printre care și cărțile de muncă.
Legislația permite o astfel de afacere, însă aceste firme sunt obligate de lege să nu depășească un anumit plafon al prețurilor pe care le pot cere pentru eliberarea documentelor necesare pentru reconstituirea vechimii.
DCBusiness a cerut și obținut de la Casa Națională de Pensii Publice documentul care arată tarifele maxime. Este vorba despre anexa la Ordinul 299 din 29.05.2023 al Casei Naționale de Pensii Publice prin care sunt stabilite limitele maxime ale tarifelor solicitare pentru servicii arhivistice prestate de operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice.
În Ordinul CNPP se specifică și că tariful total este compus din:
- Taxǎ administrativă
- Taxǎ de cercetare pentru numărul de ani solicitat de petent
- Taxǎ de eliberare pentru numărul de ani identificați în urma cercetării.
Nu se percepe taxă pentru negație negație în situația în care o.e.p.s.a. nu deține fondul arhivistic din care sunt solicitate certificate/copii/extrase
În situaţia in care sunt identificate parțial informațiile solicitate, se va percepe tariful administrativ, taxa de cercetare pentru perioada efectiv cercetată și taxa de eliberare doar pentru perioada în care se eliberează certificatul/copia/extrasul
Documentul mai precizează că tarifele au fost calculate pe baza salariului minim brut pe economie în vigoare la data întocmirii Ordinului și nu conțin TVA.

AICI găsești documentul complet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Finanțele au împrumutat 1,59...
Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...
Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...
Naftogaz caută finanțare...