Este primul an în care bugetele proiectelor de cercetare nu au fost diminuate

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc
Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc
Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc, a afirmat miercuri că anul acesta este primul începând din 2009 în care bugetele proiectelor de cercetare contractate nu au fost diminuate.

"Din anul 2009 şi până acum este primul an în care bugetele proiectelor de cercetare contractate nu au fost diminuate. Am mers cu bugetele care au fost contractate la începutul competiţiilor", a spus Hurduc într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, una dintre realizările sale în fruntea ministerului este aceea că s-au deschis competiţiile de proiecte după o întrerupere de trei ani.

Fuziune între Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia. Beneficii sau pierderi

"Dacă ne uităm mai în spate de anul 2016, la fel, competiţiile de granturi au avut perioade de întrerupere. Este un lucru rău pentru sistemul de cercetare românesc această discontinuitate în ceea ce priveşte alocarea de fonduri, pentru că este unul dintre factorii care îi determină pe tinerii cercetători, pe cei care şi-au susţinut doctoratele în România sau în străinătate, îi descurajează să se întoarcă, pentru că nu există o predictibilitate a fondurilor, iar pe cei care şi-au făcut doctoratele în România îi încurajează să plece, pentru că nu au resursele financiare pentru a-şi continua activitatea", a arătat ministrul.

El a mai spus că ministerul a lansat patru competiţii de proiecte, dintre acestea două destinate tinerilor, iar două - cercetătorilor cu experienţă. În perioada 2017-2019 a fost introdusă scutirea de impozit pe venit pentru salariile obţinute din proiecte de cercetare.

"Un alt aspect care trebuie subliniat este introducerea sistemului de granturi multianuale în cazul proiectelor nucleu. Programele nucleu sunt cele care susţin parţial cercetarea din institutele naţionale de cercetare-dezvoltare. (....) Legat de proiecte strategice s-a reuşit finanţarea proiectelor Alfred şi Danubius. Alfred este un proiect destinat cercetării nucleare. Este vorba despre reactoarele de generaţia patru, care sunt mult mai sigure decât actualele reactoare nucleare", a mai arătat reprezentantul MCI.

El a amintit că au fost introduse Bursele "Carol" destinate elevilor olimpici, care le permite acestora să-şi deruleze studiile în România.

"Un alt lucru pe care aş dori să-l subliniez este legat de deblocarea licitaţiilor la organismul de implementare a fondurilor europene. (...) Noi am reuşit în ultimele două-trei luni să deblocăm complet toate aceste competiţii, care vizează absorbţia unor fonduri europene în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro", a adăugat Hurduc.

Ministerul Cercetării a absorbit până în prezent, potrivit acestuia, 65% din alocările de fonduri europene dedicate.

"Este vorba, pe o perioadă de şase ani, de aproximativ un miliard de euro. Noi am absorbit 65%, deja îi avem contractaţi, comparativ cu 37%, cât este media naţională, şi avem încrederea că până la sfârşitul anului vom reuşi să contractăm şi restul sumei de 300 de milioane de euro şi să absorbim integral banii care ne-au fost puşi la dispoziţie", a explicat demnitarul.

În ceea ce priveşte rezultatele Preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene, Hurduc a spus că cea mai importantă realizare este aceea că au fost încheiate negocierile la dosarul "Horizon Europe", program care asigură finanţarea cercetării la nivel european în valoare de 100 de miliarde de euro. Potrivit ministrului, rectificarea bugetară negativă pe anul 2019 "nu afectează în niciun fel" programele de cercetare, nici interne, nici externe.

"Ea s-a făcut datorită faptului că laserul de la Măgurele, după cum ştiţi, este în întârziere în ceea ce priveşte achiziţia de echipamente, motiv pentru care ei nu puteau să cheltuie aceşti bani până la sfârşitul anului şi se pierdeau. (...) Atunci, banii respectivi au fost luaţi din bugetul ministerului şi trecuţi în bugetul centralizat, deci nu afectează rectificarea negativă în niciun fel derularea programelor de cercetare, nici la nivel naţional, nici la nivel internaţional", a susţinut Nicolae Hurduc, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic

pixel