Eugen Teodorovici: FMI este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici
Fondul Monetar Internaţional este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote şi suntem pregătiţi să sprijinim chiar o mărire a acestora, în condiţiile în care Uniunea Europeană este deschisă pentru dublarea cel puţin a Noilor Acorduri de Împrumut (NAB), a declarat, vineri, la Washington, ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Eugen Teodorovici a condus vineri, la Washington D.C., delegaţia Uniunii Europene la reuniunea Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) dedicată guvernanţei şi resurselor Fondului Monetar Internaţional. De asemenea, ministrul Teodorovici a reprezentat Preşedinţia română a Consiliului UE la reuniunea de la Washington D.C. a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20. 

În cadrul reuniunii IMFC, ministrul Teodorovici a exprimat poziţia Uniunii Europene de susţinere a rolului FMI în centrul Plasei de Siguranţă Financiare Globale, bazat pe cote şi pe resurse adecvate. În context, ministrul român a reiterat viziunea UE privind menţinerea actualului nivel al resurselor FMI ca semnal important pentru asigurarea rolului FMI de plasă de siguranţă în actuala situaţie economică. 

"Fondul Monetar Internaţional este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote şi suntem pregătiţi să sprijinim chiar o mărire a acestora. Uniunea Europeană este deschisă pentru dublarea cel puţin a Noilor Acorduri de Împrumut (NAB) şi, în acest sens, solicităm ajungerea la un acord rapid pentru viitorul NAB-urilor, în baza unor contribuţii adecvate', a precizat, în intervenţia sa, ministrul Teodorovici, preşedintele în exerciţiu al Consiliului ECOFIN. 

Citește și: Reacţie Eugen Teodorovici: NU am pus, NU pun şi nici NU voi pune vreodată în discuţie

În cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, au fost discutate teme precum investiţiile în infrastructură şi Compactul cu Africa. De asemenea, au mai fost vizate şi aspecte precum supravegherea riscurilor economice la nivel global, dezechilibrele globale, îmbătrânirea şi implicaţiile sale pentru politicile publice, inovarea financiară, adresarea fragmentării pieţei financiare, sustenabilitatea datoriei şi transparenţa în ţările cu venituri reduse, rezilienţa împotriva dezastrelor naturale, asigurările universale de sănătate în ţările în dezvoltare. 

În privinţa Compactului cu Africa, au fost evidenţiate progresele bune în multe dintre ţările Compactului în privinţa reformelor structurale şi a atragerii investiţiilor private, se arată în comunicat. 

"În calitate de contribuitor cheie al Compactului prin noul său Plan de Investiţii Externe, UE doreşte să cheme toţi partenerii, inclusiv organizaţiile internaţionale participante, să folosească în mod activ toate sinergiile existente", a conchis ministrul Teodorovici. 

De asemenea, în cadrul reuniunii a fost susţinută poziţia UE de sprijin a Preşedinţiei japoneze a G20 în actualizarea acordului în ceea ce priveşte infrastructura de calitate de la Summitul G20 de la Hangzhou 2016 cu un nou set de principii, care să includă elemente cheie ale sustenabilităţii. 

"Guvernanţa instituţională adecvată este necesară pentru prioritizarea şi implementarea investiţiilor şi pentru sporirea finanţării sustenabile, iar finanţarea trebuie derulată într-un mod sustenabil, astfel încât să nu ameninţe stabilitatea macroeconomică a ţărilor beneficiare", se mai spune în documentul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European

pixel