Încălzire cu 300% mai scumpă! Află de când începi să plătești mai MULT

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
În ce situație se suspendă plata facturii
În ce situație se suspendă plata facturii
Facturi uriașe la încălzire începând de iarna următoare, asta ar putea plăti milioane de români.

O nouă lege prin care este definit consumatorul vulnerabil este dezbătută astăzi în comisia de specialitate din Senat. Potrivit modificărilor, aproape toți bucureștenii ar putea să nu mai primească subvenție la căldură pentru că nu se mai încadrează, ceea ce înseamnă că iarna următoare facturile ar putea fi mai mari cu până la 240% decât iarna trecută. 

Situația diferă de la un oraș la altul, în funcție de cât de mult este subvenționată gigacaloria. În Constanța, de exemplu, oamenii vor trebui să scoată cu până la 300% mai mult din buzunar pentru factura la căldură, începând cu iarna următoare.

Legea îi protejează însă pe cei cu venituri mici care vor primi 250 de lei pe lună pentru gaze naturale și 500 de lei pe lună pentru energie electrică, dacă au venituri sub 810 lei pe lună/persoană în cazul familiei și sub 1445 de lei în cazul persoanei singure, potrivit Antena3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...


pixel