Falimentul personal. S-a schimbat un element ESENȚIAL

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Totul este în funcție de salariul minim
Totul este în funcție de salariul minim
Ca urmare a majorării, de la 1 ianuarie 2019, a salariului minim pe economie, a crescut și pragul de datorii, una dintre principalele condiții pentru ca o cerere de intrare în procedura de insolvență să fie admisă, în baza Legii privind falimentul personal.

Trebuie precizat că toate cele trei tipuri de proceduri de insovență, prevăzute în Legea nr. 151/2015, au praguri diferite, dar toate se raportează la salariul minim pe economie, care este acum de 2.080 de lei.

Potrivit legii, cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active este de 15 salarii minime pe economie, pragul minim fiind de 31.200 de lei. Cu alte cuvinte, pentru a solicita intrarea într-o asemenea procedură, persoana în cauză trebuie să aibă datorii de 31.200 lei.

Citește și Veniturile care nu pot fi impozitate. Ce noutăți au apărut în 2019

Acesta e pragul aplicabil în cazul celor două proceduri principale: cea pe bază de plan de rambursare de datorii, care este stabilit cu asentimentul datornicilor și aprobat de majoritatea creditorilor, și cea prin lichidare de active, variantă aplicată în cazul unor situații financiare foarte proaste sau când, fără vina lor, nu a fost respectat planul.

În procedura simplificată de insolvență nu se poate intra decât dacă datoriile sunt de cel puțin zece salarii minime, adică de cel puțin 20.800 de lei. Procedura aceasta e pentru datornicii pensionari sau cei care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Inflație / Foto: Freepik
ANAF
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos

pixel