Conform unor surse din cadrul clubului de pe Camp Nou, citate de publicaţia catalană, condiţiile fixate pentru acordarea acestui credit "sunt mult mai bune decât le putea oferi orice bancă".
Ultimul bilanţ economic al Barcelonei releva o datorie brută de 1.173 milioane euro, din care 730 milioane euro pe termen scurt. Clubul datorează, între altele, 265 de milioane de euro băncilor şi alte 160 de milioane personalului sportiv.
Citește și: Crește prețul la gaze anul acesta? Ministrul Energiei explică
Împrumutul de 500 de milioane de euro de la Goldman Sachs "va da aer şi stabilitate clubului", potrivit aceleiaşi surse, care adaugă că FC Barcelona va putea respira uşor "în acest sezon şi în cel următor".
Din aceste 500 de milioane, Barca va primi 100 de milioane în următoarele zile, pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile contractuale pe care le are înainte de 30 iunie, precizează "L'Esportiu", citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...