Fermierii ar putea primi mai mulți bani de la Bruxelles

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ajutor pentru stimularea fermierilor
Ajutor pentru stimularea fermierilor
Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat, joi, în marja Consiliului European, preşedintelui Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, situaţia dificilă în care se află fermierii romani, care trebuie sprijiniţi ca urmare a pierderilor suferite, potrivit unor surse oficiale.

"Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reanalizarea de către Comisie a situaţiei", au precizat sursele citate.

Sursele oficiale au arătat că preşedintele Ursula von der Leyen a anunţat în timpul reuniunii Consiliului European că CE va reanaliza şi va reveni asupra cifrelor pentru România.

Înainte de participarea la reuniunea Consiliului European de primăvară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu privire la suma propusă de Comisia Europeană (CE) pentru România drept compensaţie pentru fermieri, că este posibil ca datele furnizate de Ministerul Agriculturii să nu fi fost "gândite profund", adăugând, totodată, că ar fi trebuit ca CE să ţină cont de "sacrificiile imense" făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii.

"Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste speţe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabiliceşte. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ţinem cont sau cel puţin trebuia Comisia Europeană să ţină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Nu au făcut-o. Nu ştiu de ce nu au făcut-o, dar vom afla. Este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna-credinţă a Comisiei", a afirmat şeful statului.

CE a anunţat luni că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru compensarea "pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase" venite din Ucraina şi "limitarea impactului dezechilibrelor pieţei".

A fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
CCR a decis / Foto: Freepik
Casa de schimb / Foto: Arhivă
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Om de afaceri vorbeste la telefon / Foto: Freepik
Microbuz / Foto: oglindadeazi.ro
Cristian Popa, BNR
Ilie Boloja și Sorin Grindeanu / Foto: George Călin / Mălina Norocea / Inquam Photos
Bani / Foto: DCBusiness
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Uzina Dacia Mioveni
Judecător / Foto: Freepik
O femeie alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Carduri sociale
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Energie verde / Foto: Freepik
MIPE schimbă și simplifică obținerea banilor / Foto: Freepik
Abonament la internet
Temu / Foto: DCBusiness
Pașapoarte

Pașapoartele românești se schimbă radical din septembrie

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care schimbă atât...

ROBOR la trei luni crește
Sticle cu vin / Foto: Freepik
Oleoductul Drujba a fost închis
Ministerul Finanțelor
Banii din fondurile europene sunt puși la adăpost
Panou, Anghel Saligny / Foto: Tribuna
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr

pixel