Firma DD Chim, amendă de 40.000 de lei, de la un inspector, din cauza jocurilor politice. ”Mi-a spus că așa a primit ordin”

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
EXCLUSIV
Mesagerul hunedorean din 16 ianuarie publică o amplă anchetă legată de schimbarea din funcție a directorului DSP Hunedoara, Adina Pera Ştefănie, cu un apropiat al PNL, respectiv Cosmin Ilioni, de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP.  Potrivit sursei citate, inspectorul Cosmin Ilioni este cel care a mers să verifice firma DD Chim, după scandalul cu dezinsecţia de la Liceul German din Arad.

Csaba Vereş, administratorul DD Chim Deva, spune că inspectorul Cosmin Ilioni s-a prezentat la sediul firmei, spunându-i acestuia că are ordin de la Bucureşti să-l amendeze. Adică să dea amendă firmei, în urma scandalului de la Arad, unde, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.

"După cazul de la Timişoara, de anul trecut, în noiembrie a venit în control o echipă mixtă de la DSV şi DSP, mai exact de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP, şi a verificat societatea. Totul a ieşit foarte bine, a fost totul OK. Tot acest domn Ilioni a venit şi atunci. Iar acum mi-a spus inspectorul că trebuie să mă amendeze, că aşa a primit ordin de la cei din Ministerul Sănătăţii. Voi contesta amenda, evident. Am lucrat la toate şcolile din judeţul Alba cu acest dezinfectant şi totul e perfect. Am toate avizele şi toate documentele necesare în regulă. Lucrăm profesionist, nu ne jucăm", a declarat Csaba Vereş, administratorul societăţii DD CHIM din Deva, precizează Mesagerul hunedorean.

 

Nu s-a operat în registrul biocidelor

 

"În ceea ce priveşte biocidul Preventol, pentru suprafeţe, cu care am făcut lucrările la liceul german din Arad, trebuie spus că acesta are avizul Ministerului Sănătăţii până în 2024. Deci, potrivit avizului respectiv, putem să-l folosim până în 2024. Nu apare în registrul special că acest biocid nu ar mai fi în uz. Cel puţin nimeni nu a operat vreo modificare până în 10 ianuarie 2020, când am lucrat la liceul din Arad. Ca atare, unde am greşit? Niciunde. Dacă vor să dea amenzi doar ca să fiu eu ţapul ispăşitor, se înşală", a adăugat Csaba Vereş.

Ce spune directoarea Inspecției Sanitare din Ministerul Sănătății


În aceste condiţii, am contactat-o pe directoarea Maria Comana, şefa Inspecţiei Sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii. Doamna Comana nu a recunoscut că i-a dat ordin inspectorului Ilioni să aplice amendă unui agent economic nevinovat, dând vina pe şefa de la DSP Hunedoara. "Nu eu sunt şefa inspectorilor de la DSP Hunedoara. Întrebaţi şi la Comisia de biocide din minister, nu e treaba mea să ştiu cât e valabil biocidul", s-a răţoit directoarea din Ministerul Sănătăţii la noi.

Adina Pera Ştefănie, directorul executiv al DSP Hunedoara, a declarat că:  "Pe mine m-au sunat de la serviciu, seara, că doamna Comana o caută pe şefa de la Inspecţia Sanitară de la noi. Aceasta este în concediu şi nu putea fi găsită de directoare. I-am spus colegei care m-a contactat să îi zică doamnei Comana să ia legătură cu cea care îi ţine locul şefei de la Inspecţie de la noi. Cu toate acestea, ea l-a contactat pe Cosmin Ilioni şi i-a cerut să se ducă în control la firma DD Chim. În final, a dat o amendă de 40.000 de lei acestei societăţi. E adevărat, există un registru al biocidelor la nivelul Ministerului Sănătăţii, care poate fi accesat pe bază de parolă de persoanele desemnate din teritoriu. De la noi, de la DSP Hunedoara, sunt doar două persoane care au parola şi pot intra să verifice acest registru".

 

"Să ia măsuri împotriva inspectorului respectiv"

 

Am vrut să aflăm şi de la prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, cum comentează faptul că un inspector de la DSP dă amendă unui patron total nevinovat.

"Nu am fost informat despre această situaţie, acum am aflat de la dumneavoastră despre asta. Să ia măsuri directoarea de la DSP împotriva inspectorului respectiv. Dacă un inspector a făcut aşa ceva, este complet anormal, este ilegal! El trebuie să răspundă pentru acest lucru", a afirmat prefectul de Hunedoara. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Brățară cu diamante

Maria Antoineta se mută temporar la Londra

O expoziție grandioasă dedicată influenței stilistice a...

Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producția de gaze în scădere, importurile în creștere

Importurile de gaze naturale au crescut cu 61% în...

Autoturisme noi, transportate pe un trailer / Foto: Freepik
pamanturi rare - FOTO: Freepik@VecMes
Cripto / Foto: Freepik
Mina Ekati
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
tiktok - FOTO: Freepik@luadesign4
Codul fiscal s-a modificat
Seismograf / FOTO: Freepik
Rheinmetall
Petroliști
Salina Praid
Donald Trump
Bani / Foto: DCBusiness

Dacă n-ai cerut banii în 3 ani, i-au pierdut! CCR a zis pas!

O excepție a fost ridicată de peste 40 de pensionari în...

Fabrică de imbuteliere Pepsi
ANAF
Lei / sursa foto: Freepik.com
BVB / FOTO: Pagina de Facebook a BVB

BVB a închis pe creștere vineri

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat şedinţa de vineri în creştere pe...

Justiție
Ilie Bolojan / Foto: Florin Răvdan
Palatul Victoria
Friedrich Merz și Nicusor Dan
Casă de schimb valutar
Inspecție fiscală / Foto: Freepik
Femeie la cumparaturi in supermarket
Lucrări de canalizare

pixel