Fondul Proprietatea, profit uriaş. Creştere cu peste 129% faţă de anul trecut. De unde vin banii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fondul Proprietatea anunţă un profit de 4,13 miliarde de lei pentru primul semestru, în creştere cu peste 129%.

Fondul Proprietatea anunţă un profit de 4,13 miliarde de lei pentru primul semestru, în creştere cu 129,28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, profitul neauditat pentru perioada de 6 luni este de 4,129 miliarde de lei comparativ cu 1,801 miliarde de lei pentru perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2021. Compania menţionează că principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în prima jumătate a anului 2022 a fost câştigul net aferent participaţiilor Fondului înregistrate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere în sumă de 3,295 miliarde de lei, generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica, net de evoluţia negativă a preţului acţiunilor deţinerilor listate ale Fondului (în principal OMV Petrom).

Potrivit raportului, indicatorul cheie de performanţă pentru Fond este valoarea activului net. Fondul trebuie să publice lunar valoarea activului net pe acţiune, conform reglementărilor locale emise de autoritatea de reglementare a pieţei de capital, în termen de 15 zile calendaristice de la sfârşitul lunii de raportare şi de la data la care modificări de capital au fost înregistrate la Registrul Comerţului.

Pe parcursul primului trimestru al anului 2022, VAN pe acţiune a avut o creştere de 3,7% faţă de sfârşitul anului precedent, în principal datorită creşterii evaluării Hidroelectrica (impact asupra VAN al Fondului de 1,396 miliarde de lei sau 0,2385 lei pe acţiune), compensată cu diluţia VAN/acţiune rezultată din plata din februarie 2022 efectuată de Ministerul Finanţelor pentru acţiunile neplătite.

În data de 1 februarie 2022, statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, a achitat Fondului suma de 189,182 milioane de lei, reprezentând plata aferentă tuturor acţiunilor neplătite deţinute de statul român în Fond (la 31 decembrie 2021 statul român deţinea 363,812 milioane de acţiuni neplătite, fiecare acţiune având o valoare nominală de 0,52 lei). Astfel, în urma acestei plăţi, începând cu 1 februarie 2022, noua valoare a capitalului social subscris şi vărsat al Fondului este de 3,334 miliarde de lei (divizat în 6,412 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,52 lei/acţiune). Astfel, numărul de acţiuni utilizat în calculul VAN a crescut.

Pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului 2022, VAN pe acţiune a înregistrat o creştere generală de 18,5% faţă de sfârşitul primului trimestru, în principal datorită dividendelor înregistrate de la companiile din portofoliu (impact asupra VAN a Fondului de 856,0 milioane lei), datorită actualizării evaluării deţinerilor nelistate din portofoliu (impact asupra VAN de 2,457 miliarde de lei comparativ cu 31 martie 2022), compensată de al treisprezecelea program de răscumpărare desfăşurat de Fond în această perioadă, inclusiv decontarea ofertei
publice.

În aprilie 2022, pe baza celor mai recente informaţii financiare, a celui mai recent multiplu de piaţă comparabil pentru EBITDA şi a celui mai recent DLOM estimat de la KPMG, Fondul a efectuat o actualizare a evaluării pentru Hidroelectrica. Impactul total a fost o creştere a valorii Hidroelectrica cu 13,3%, respectiv 1,446 miliarde de lei faţă de VAN la 31 martie 2022.

În iunie 2022, Fondul a actualizat evaluările a 8 participaţii nelistate reprezentând 98,7% din portofoliul total nelistat al Fondului la 31 martie 2022. Evaluarea a fost efectuată cu asistenţa KPMG Advisory, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare. Data de evaluare a rapoartelor actualizate a fost 31 mai 2022 (data pentru multiplii de piaţă) şi se bazează pe datele financiare ale companiilor la 31 martie 2022 (cu excepţia Hidroelectrica, pentru care data cifrelor financiare a fost 30 aprilie 2022). Rapoartele au luat în considerare, de asemenea, toate
evenimentele ulterioare relevante până la 30 iunie 2022 (cum ar fi dividendele declarate, modificările legislaţiei etc.).

Impactul total al actualizării evaluării a fost o creştere cu 3,854 miliarde lei faţă de VAN din 31 decembrie 2021 şi o creştere cu 2,457 miliarde de lei faţă de VAN din 31 martie 2022 (1,011 miliarde de lei faţă de aprilie 2022).

În prima jumătate a anului 2022, opt companii din portofoliul Fondului au declarat dividende pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2021/sau dividende speciale. Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de şase luni încheiată la 30 iunie 2022 este de 858,9 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica şi OMV Petrom. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Kenneth Langone, cofondatorul Home Depo
Bursa de la Tokio / Foto: Héctor Romero / Flickr
Magazin Apple / Foto: Unsplash
Freepik.com

Recesiunea bate la uşa României

Riscul de recesiune a crescut semnificativ şi este posibil să avem o...

Grafica: Mihai Ciobanu
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Foto: Freepik.com
SUA / UE. Foto: Freepik.com
Bani

Anunț de ultimă oră de la BNR: Ce se întâmplă cu dobânzile!

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a...

Secretarul de presă al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov
Victor Ponta
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu

Românii pot cumpăra de azi titluri Tezaur

Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în...

Foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com

Curăţenia de primăvară în România! Ediția 2025 / video

DC Media Group, trust media din care fac parte DC News,...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Curs BNR. Leul pierde teren la început de săptămână

Banca Națională a României a anunțat cursul leului...

Formular / Foto: Freepik

ANAF bagă o nouă taxă pentru băieții deștepți din energie!

ANAF introduce o nouă obligație declarativă pentru...

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia dintre cele mai...

Vânzarea de benzină este limitată / Foto: Unsplash

Prețul carburanților. Cât costă un plin astăzi, 7 aprilie

Urmează o ieftinire substanțială a carburanților? Logic,...

Maros Sefcovic / FOTO: Wikipedia
Bursa de Valori București
Miliardarul american Bill Ackman

Miliardarul Bill Ackman îi cere lui Trump să dea înapoi

Miliardarul și administratorul de fonduri Bill Ackman,...


pixel