Fostul vicepreşedinte ANRE este de părere că instituția nu poate limita dreptul prosumatorilor de a produce energie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sediul ANRE
Sediul ANRE
Fostul vicepreşedinte ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în prezent director Direcţia Piaţa Energie, Ciga Energy, a afirmat că nu crede că instituția poate limita oamenilor dreptul de a produce energie electrică.

El a fost întrebat care este opinia sa în legătură cu declaraţiile reprezentanţilor ANRE privind necesitatea impunerii unui anumit prag pentru montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în condiţiile în care cantitatea produsă de aceştia depăşeşte în majoritatea cazurilor consumul propriu punând presiune pe reţeaua de distribuţie.

"Am văzut declaraţiile preşedintelui şi a vicepreşedintelui ANRE, este foarte bine că sunt preocupaţi de aceste probleme. Problemele sunt reale. În schimb, modul în care a fost prezentată problema este doar jumătate din adevăr, pentru că situaţia de supradimensionare nejustificată a instalaţiilor există. Dar, în acelaşi timp, ne putem pune întrebarea: Acel distribuitor care pentru un loc de consum avea un ATR pentru o putere de consum de 10 kilowaţi, în momentul în care respectivul viitor prosumator a solicitat un ATR pentru 60 de kilowaţi, de exemplu, deci a supradimensionat de şase ori faţă de puterea de consum, de ce a emis acel ATR? De ce nu a limitat ATR-ul, astfel încât să nu producă probleme în reţele? Vă dau şi răspunsul, de ce nu a limitat. Pentru că nu are dreptul să limiteze - şi dacă mă întrebaţi pe mine, nici măcar ANRE nu are dreptul să limiteze", a subliniat Zoltan Nagy-Bege la o conferinţă de specialitate.

În opinia sa, reprezentanţii ANRE pot veni cu unele reglementări, cum este procedura simplificată de racordare pentru cei care au capacităţi mai mici de 400 de kilowaţi.

"ANRE, printr-o reglementare, nu cred că poate să limiteze dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a produce energie electrică. Aşa cum există o procedură simplificată de racordare pentru cei care au capacităţi mai mic de 400 de kilowaţi, ANRE poate să vină cu nişte reglementări, de exemplu procedura de racordare, în care aceste limite să fie stabilite în funcţie de consumul clientului, de exemplu, sau puterea de consum a clientului. Dar să spună că cineva nu are dreptul să producă o cantitate x de energie electrică, eu cred că încalcă dreptul fundamental al acestor persoane fizice sau juridice", a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

 

O măsură atipică pentru ANRE



El a subliniat că nicăieri în Europa, niciun operator de reţea nu are dreptul să refuze racordarea la reţea a unui consumator sau a unui producător.

"Trebuie să mergem puţin mai departe şi să privim din perspectiva generală a producţiei de energie electrică. Nicăieri în Europa, niciun operator de reţea nu are dreptul să refuze racordarea la reţea nici a unui consumator şi nici a unui producător. Dacă cineva cere racordarea unei capacităţi de producţie la reţea, operatorul de reţea, fie că e transportator, fiecărui distribuitor trebuie să îi dea un ATR, un aviz de racordare şi, evident că dacă acea capacitate este atât de mare încât reţeaua în starea actuală nu rezistă, trebuie să îi spună: uite care sunt condiţiile în care te racordezi - şi probabil că, în multe cazuri, tarifele de întărire vor fi atât de mari, încât investiţia respectivă nu se mai merită făcută", a explicat sursa citată.

 

Investițiile în rețele, una dintre soluții



Potrivit acestuia, trebuie să se facă investiţii în reţele în primul rând, însă nu în toate cazurile investiţiile sunt soluţia. El a făcut referire la câteva soluţii de flexibilizare, precum producţia de energie controlabilă, fosilă, hidro sau biogaz, stocarea în baterii.

"Conform datelor ANRE, ne apropiem sau poate la ora asta deja am şi depăşit 1.000 de megawaţi instalaţi în instalaţiile prosumatorilor. Este o capacitate care nu mai poate să fie neglijată - şi este o capacitate care, în anumite zone ale reţelei, deja provoacă nişte probleme. Evident că problema nu este cu această capacitate de 1.000 de megawaţi. Sunt doar anumite puncte în reţea unde poate consumul este mai mic, poate această densitate a consumatorului este peste medie sau este mai mare decât ar fi normal. Acolo pot apărea nişte probleme, nişte congestii pentru care foarte probabil reţeaua de distribuţie de joasă tensiune nu este în acest moment pregătită să le gestioneze. Soluţiile sunt, cred că sunt foarte evidente, dar nu în toate cazurile sunt identice", a mai spus Zoltan Nagy.

Săptămâna trecută, preşedintele ANRE, George Niculescu, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora. Pe de altă parte, Gabriel Andronache, vicepreşedinte al ANRE a subliniat că, spre exemplu, sunt foarte multe persoane care au un aviz tehnic de racordare (ATR) pentru a consuma 12 kilowaţi, însă instalează 60 kilowaţi şi creează o presiune pe cei care sunt distribuitori. "În prezent pregătim reglementarea acestui lucru, astfel încât la cei care au o anumită capacitate să dăm un anumit procent în plus pentru instalarea capacităţii de producţie, luând în calcul posibilitatea să îşi achiziţioneze o maşină electrică", declarase vicepreşedintele ANRE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com

pixel