Fuzionarea APIA și AFIR. Adrian Oros face lumină în această chestiune

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul interimar a scos în evidență toate problemele
Ministrul interimar a scos în evidență toate problemele
Comisia Europeană doreşte fuzionarea celor două agenţii de plăţi din România - APIA şi AFIR - nu Ministerul Agriculturii şi o să găsim o cale înţeleaptă să facem acest lucru fără să fie afectată activitatea acestor agenţii, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, la audierile din cadrul comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

"Fuzionarea celor două agenţii o doreşte Comisia Europeană, nu o doreşte ministerul, deşi suntem singura ţară din Europa care are două agenţii. Presiunile sunt de la Comisie. Eu când am venit la minister am dus un document prin care susţineam continuarea activităţii în două agenţii, dar la prima întâlnire cu noul comisar european a venit întrebarea: "de ce voi românii aveţi două agenţii?" şi probabil că vor fi presiuni să facem o singură agenţie. O să facem să nu fie afectaţi cei care beneficiază de activitatea celor două agenţii. O să găsim o cale înţeleaptă să facem acest lucru fără să fie afectată activitatea. (...) Vă asigur că activitatea celor două agenţii va continua indiferent că ele vor fi împreună sau vor fi separate. Beneficiarii nu vor fi afectaţi de faptul că cele două agenţii din punct de vedere administrativ se vor uni, repet, doar dacă presiunea de la Comisie continuă", a explicat Oros.

El a fost întrebat de deputatul PSD, Ioan Dîrzu, de ce vrea să distrugă două agenţii performante care au adus foarte mulţi bani în România, considerând că acest lucru va fi "o mare nenorocire". "Aceste două agenţii le veţi putea acredita în următorii 2 ani, ce faceţi în această perioadă? Aveţi o misiune foarte grea, veniţi după un ministru performant, iar în Ardeal mai este o vorbă care spune că decât să facem rău mai bine lăsăm lucrurile aşa", a spus Dîrzu în comisii.

În răspunsul său, ministrul a menţionat că performanţa agenţiilor de plăţi este mai mult o poveste. "Totul a fost numai o poveste legată de agenţiile perfomante. Sigur în aceste agenţii sunt oameni de la înfiinţare care lucrează, dar managementul de la aceste agenţii, mai ales de la AFIR, este dezastruos. Asta o spun şi cifrele şi absorbţia. Conducerea de la AFIR se lăuda cu o absorbţie de 51%. Păi, vă spun eu că mai mult de jumătate sau aproape jumătate din bani sunt plătiţi de către APIA, măsuri şi submăsuri gestionate de APIA. Ei au gestionat doar 5 miliarde din cele 9 miliarde de euro, dar se raportează tot timpul la toată suma, de aceea le ies 51%", a subliniat Oros.

Citește și Oros: Eliminăm deficitul comercial în agricultură şi să revenim la excedent

Ministrul interimar al Agriculturii a adăugat că multe dintre problemele de management de la AFIR, care de altfel au ajuns la DNA, sunt şi probleme administrative, în condiţiile în care 119 oameni din mediul privat au fost angajaţi fără concurs, iar unii dintre ei erau şi beneficiari de proiecte AFIR.

"La AFIR, în afară de gravele probleme de management, multe dintre ele sunt la DNA, au fost grave probleme de resoluţionări ale unor decizii de refinanţare. S-au făcut presiuni ca acestea să fie resoluţionate, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt probleme administrative care nu au legătură cu partea penală. Au fost aduşi foarte mulţi oameni din meniul privat - 119, angajaţi fără concurs, mulţi dintre ei fiind beneficiari de proiecte AFIR, şi sigur vreo 38 de miliţieni", a precizat Adrian Oros.

Nu în ultimul rând, oficialul de la Ministerul Agriculturii a menţionat şi câteva soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii AFIR, respectiv lansarea urgentă de sesiuni şi contractarea suplimentarea a tuturor sumelor disponibile. "Sunt foarte multe sume disponibile. Sesiunile trebuie să fie continue...(...) De asemenea, trebuie sa analizăm foarte clar care este stadiul achiziţionării, achiziţiei şi al plăţilor. Trebuie să facem o simplificare a procedurilor de lucru şi am identificat trei, legate şi de evaluare, de achiziţii şi de plată", a mai spus Oros.

Ministrul desemnat pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii celor două comisii de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senatul României au avizat noul mandat cu 18 voturi pentru şi şase împotrivă şi două abţineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României
BVB
Cresc accizele
E.ON Drive Infrastructure
Caniculă / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Judecătorii Curții Constituționale / Foto: Arhivă
Bitcoin

Prețul Bitcoin la maxim istoric: 121.200 USD în Singapore

Bitcoin a depășit luni, pentru prima dată, pragul de...

Elma Saiz, ministrul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei
Canicula și instabilitatea atmosferică ne dau de furcă
Beijing
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta

pixel