G20: tinerii antreprenori vor fi sfătuiţi în afaceri

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
De acum poți solicita și primi on-line cazierul fiscal
De acum poți solicita și primi on-line cazierul fiscal
Statele G20 ar trebui să aibă în vedere acordarea de asistenţă specifică pentru tinerii antreprenori în privinţa planificării fiscale şi o simplificare administrativă, în contextul în care peste 70 de milioane de tineri de la nivel global sunt, în prezent, fără locuri de muncă şi cu o rată a şomajului în creştere, se arată într-un studiu de specialitate.

"Ideea de antreprenoriat şi gig economy (noi forme de muncă, n.r.) se răspândeşte tot mai mult în rândul tinerilor români, din ce în ce mai puţin dornici de a intra într-o relaţie pe termen lung cu un angajator sau altul. În acest context, nevoia unui sistem fiscal suplu, eficient şi uşor de respectat apare ca fiind una stringentă. Un astfel de sistem dă posibilitatea tânărului antreprenor să se concentreze pe afacerea pe care încearcă să o dezvolte, fără riscul de a fi penalizat de fisc pentru nerespectarea unor reguli de existenţa cărora nu avea cunoştinţă", apreciază Gabriel Sincu, coordonatorul sectorului de Family Business în cadrul EY România, scrie Agerpres.

Raportul EY include patru recomandări privind înlăturarea obstacolelor din calea conformităţii fiscale, precum şi modalităţi de a asigura acces la instrumente şi educaţie pentru o planificare fiscală eficientă. Conform analiştilor, este nevoie de introducerea unui prag opţional bazat pe cifra de afaceri pentru taxele indirecte, de obicei TVA şi impozit pe vânzări, pentru companiile conduse de tineri antreprenori, sprijinirea educaţiei economice, simplificarea şi digitalizarea procesului de conformitate fiscală şi sprijinirea educaţiei fiscale. De asemenea, specialiştii recomandă existenţa unor politici fiscale care să sprijine câştigul din capitalurile proprii. Această iniţiativă ar scuti persoanele fizice de taxele pe câştigurile din capitalurile proprii sau de alte taxe similare pe vânzarea de capital social - dacă acesta a fost emis atunci când compania se afla sub un anumit plafon de venituri, care ar putea fi stabilit de fiecare stat G20. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel