"Gazprom a aprobat şi a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, în noiembrie", a anunţat consorţiul se stat printr-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.
"Au fost determinate volumele şi rutele de transport de gaze", au adăugat reprezentanţii companiei, fără a da mai multe detalii.
Conform agenţiei oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza şi au fost mai mult decât dublate.
Marţi, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade. Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania.
În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina şi Slovacia au crescut marţi la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunţat operatorul slovac de transport Eustream.
Citește și Gaze naturale. Rușii își bat joc de europeni. Ultima lor ispravă
Potrivit agenţiei Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.
În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria şi Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite "îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil şi cu un ritm bun" a angajamentelor Gazprom din Europa şi "aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei şi iernii".
"În plus, fără îndoială va crea o situaţie mai propice pe piaţa de hidrocarburi în Europa", a semnalat preşedintele rus, în contextul preţurilor ridicate la gaze. O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...