Germania, confruntată cu o rată URIAȘĂ a inflației

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O astfel de situație nu a mai fost în ultimii 28 de ani
O astfel de situație nu a mai fost în ultimii 28 de ani
Preţurile de consum în Germania au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna septembrie, arată datele oficiale publicate joi, o dovadă a presiunilor cu care se confruntă motorul Europei la ieşirea din pandemie, informează Reuters

Oficiul federal de statistică a anunţat joi că indicele armonizat al preţurilor de consum a urcat cu 4,1% în ritm anual în luna septembrie, după un avans de 3,4% în luna august. Cifrele detaliate arată că preţurile la energie şi produse alimentare au înregistrat cele mai mari creşteri.

Ultima dată când Germania a avut o rată a inflaţiei de peste 4% a fost în luna decembrie 1993, când aceasta s-a situat la 4,3%. Inflaţia este un subiect fierbinte în Germania, mulţi cetăţeni fiind marcaţi şi acum de poveştile cu privire la hiperinflaţia cu care s-a confruntat ţara în urmă cu un secol.

În acest an, inflaţia a crescut accelerat din cauza unor factori de tip "one-off", precum majorările de taxe, blocajele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi creşterea preţurilor la materii prime, ceea ce a alimentat o dezbatere cu privire la nevoia unei politici monetare excepţional de relaxate.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a prognozat zilele trecute că inflaţia ar putea să continue să crească şi să rămână deasupra nivelului de 2% până la mijlocul lui 2022, depăşind ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană pentru zona euro.

Citește și Șoc în Germania. Opel închide fabrica din Eisenach

Economistul şef de la banca de stat KfW, Fritzi Koehler-Geib, susţine că, deşi efectele de tip one-off ar trebui să dispară în următorul an, alţi factori precum problemele în aprovizionarea cu gaze naturale şi cărbune ar putea pune în continuare presiuni asupra preţurilor.

"Preţurile la energie cresc şi din alte motive. De exemplu, este un deficit de cărbune şi gaze naturale precum şi probleme cu livrările din partea Rusiei şi Norvegiei. În plus, iarna trecută a golit stocurile, iar producţia de energie eoliană suferă ca urmare a faptului că nu bate vântul", a spus Koehler-Geib. Aceasta a adăugat că preţurile la energie ar putea rămâne la un nivel ridicat până la finele anului, ceea ce ar trebui să menţină inflaţia de bază peste 3% pentru restul acestui an, pentru a scădea uşor la sub 2% la mijlocul lui 2022. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels

pixel