Giganții petrolieri din Golful Persic, Saudi Aramco și Adnoc, cu ochii pe litiu

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Companiile naționale de petrol din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite iau în considerare extragerea litiului din noroiul câmpurilor lor petroliere, parte a eforturilor de a-și diversifica economiile și de a profita de trecerea la vehiculele electrice, informează agenția Reuters, citând trei oficiali. 

Alte companii petroliere, printre care Exxon Mobil și Occidental Petroleum, plănuiesc să profite de tehnologiile emergente pentru a filtra litiul din saramură, în timp ce omenirea încearcă să se îndepărteze de combustibilii fosili.

Arabia Saudită, a cărei economie se bazează de decenii pe petrol, a cheltuit miliarde încercând să se transforme într-un hub pentru vehicule electrice, parte a încercărilor prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman de a găsi alte surse de îmbogățire.

Trei oficiali familiarizate cu aceste planuri au declarat că Saudi Aramco și Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) se află în stadii de început a lucrărilor de extragere a litiului, considerat un mineral critic de numeroase mari economii datorită utilizării la fabricarea bateriilor.

Cele trei surse, care nu au dorit ca identitatea lor să fie dezvăluită, au refuzat să ofere detalii despre tipul de tehnologie de extracție directă cu litiu care va fi utilizată. 

Tehnologia DLE este încă la început, iar aspectele ei economice sunt mult mai puțin sigure decât cele ale petrolului. Dar Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite se pot baza pe expertiza lor în tratarea saramurii și a apelor uzate la locurile de producție de petrol.

Filtrarea metalului ultraușor al bateriilor din apa sărată are avantajul că evită necesitatea de a recurge la mine deschise sau la mari bazine de evaporare, costisitoare și restrictive din punct de vedere ecologic. China este cel mai mare procesator și consumator de litiu, necesar pentru vehiculele electrice și hibride.

Deocamdată, slăbiciunea economiei globale a diminuat achizițiile de vehicule noi și a făcut ca prețurile litiului să scadă cu aproape 80% de la recordul atins noiembrie 2022, deoarece încetinirea vânzărilor de vehicule electrice a exacerbat surplusul de pe piață. Totuși,  marii producători de automobile rămân printre cei care caută noi surse de aprovizionare cu litiu în așteptarea cererii viitoare. 

Extragerea litiului din saramură ridică o problemă: nivelurile de concentrație pot fi foarte scăzute, iar, potrivit uneia dintre persoanele intervievate de Reuters, Aramco și Adnoc lucrează, separat, la găsirea unei soluții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

pixel