Săptămână complicată la Bursa de la București, cu suișuri și coborâșuri
Performanțele variate ale...
Gary Nagle, care a preluat anul trecut conducerea companiei, crede că acest deficit prevăzut de el va depăși 50 de milioane tone de cupru la nivel mondial în următorii opt ani. Vorbind la o conferință cu investitorii managerul a precizat că, pentru a compensa deficitul gigantul pe care-l conduce și care are sediul central în Baar, se bazează pe industria de reciclare a cuprului, nu doar pe creșterea producției din minele sale.
"În următorii opt ani, lumea va avea nevoie de 100 de milioane de tone de cupru doar pentru sursele de energie regenerabilă", a estimat Nagle, subliniind că acest metal, cuprul adică, este folosit la fabricarea echipamentelor specifice energiei eoliene și solare.
În plus, 19,4 milioane de tone de cupru vor fi necesare între până în 2030 pentru fabricarea vehiculelor electrice, inclusiv pentru mașini, autobuze electrice și stații de încărcare. În context, șeful Glencore a subliniat că un vehicul electric ar putea necesita de "patru ori mai mult" cupru decât un vehicul cu motor cu combustie pentru fabricarea sa și de "cinci ori mai mult" dacă sunt incluse și stațiile de încărcare.
Prin urmare, oferta nu va fi suficientă pentru a acoperi cererea, a spus el. Cererea globală de cupru între 2022 și 2030 ar urma să fie de 355 de milioane de tone, inclusiv cererea din tranziția non-energetică, în timp ce producția globală ar urma să fie de 304,5 milioane de tone, lăsând un deficit de 50,5 milioane de tone în următorii opt ani, potrivit proiecțiilor Glencore.
Pentru 2023, însă, grupul și-a redus obiectivul de producție de cupru la 1,04 milioane de tone, de la 1,06 milioane de tone pentru 2022, din cauza "provocărilor de producție", a recunoscut șeful său, în special la mina Katanga din Republica Democrată Congo.
Luni, grupul a anunțat că va plăti 180 de milioane de dolari ca parte a unei înțelegeri cu Republica Democrată Congo pentru a rezolva disputele legate de acuzațiile de corupție.
Pe fondul îngrijorărilor legate de aprovizionare la începutul războiului din Ucraina, prețul cuprului a crescut vertiginos în martie, atingând un maxim istoric la Bursa Metalelor din Londra, la 10.845 dolari/tonă.
Dar, de la acel vârf, prețul a scăzut cu aproximativ 22% din cauza temerilor legate de recesiune și a situației epidemice din China, un consumator important de metale comune. Marți, cuprul se tranzacționa la 8.415,50 dolari pe tonă pe piața londoneză.
Citește și S-a găsit înlocuitorul pentru prețioasele pământuri rare
Oamenii de știință ar fi descoperit o metodă de fabricare a magneților utilizați în turbinele eoliene și în mașinile electrice fără metalele care se obțin din pământuri rare și care care sunt produse aproape exclusiv în China.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge și una din Austria au găsit o nouă modalitate de a produce tetrataenit, un posibil înlocuitor pentru magneții din pământuri rare, potrivit unui document de cercetare al universității. Dacă procesul de fabricație se dovedește a fi fezabil din punct de vedere comercial, acesta ar putea slăbi dominația Chinei pe piața pământurilor rare, care controlează peste 80% din oferta globală.
La începutul acestui an, președintele american Joe Biden a susținut eforturile de creștere a producției de materiale esențiale, în timp ce reprezentanții Uniunii Europene a declarat luna aceasta că blocul comunitar ar trebui să diversifice lanțurile de aprovizionare, inclusiv pentru metalele din pământuri rare care să provină din afara Chinei. În 2019, națiunea asiatică a avertizat că ar putea reduce exporturile pentru a riposta în războiul său comercial cu Washingtonul.
Cercetătorii au descoperit că ar putea fi posibilă producerea la scară largă a tetrataenitului, un aliaj de fier și nichel, prin adăugarea de fosfor, au constatat cercetătorii. Anterior, fabricarea tetrataenitului - ale cărui proprietăți magnetice se apropie de cele ale magneților din pământuri rare... Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanțele variate ale...
Într-o notă adresată recent...
Această tendință reflectă...
La capătul unor dezbateri...
Un concept surprinzător și...
Înainte de a se lansa în forță...
Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Suedia este pregătită să...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...