Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
S-au stabilit deficitul, veniturile, cheltuielile
S-au stabilit deficitul, veniturile, cheltuielile
Guvernul a aprobat, joi, cea de-a doua rectificare bugetară pozitivă din acest an, stabilind că veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, rectificarea bugetară acoperă cheltuielile obligatorii, cele de bună funcţionare, asigură cheltuielile de asistenţă socială. De asemenea, au fost redistribuite fonduri pentru programele derulate la nivelul ordonatorilor principali de credite, care au impact în economie şi în sprijinirea populaţiei şi a companiilor.

Totodată, se asigură finanţare pentru acordarea unui ajutor de stat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică. Se majorează, de asemenea, sumele alocate proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv din asistenţă aferentă PNRR.

Conform prognozei macroeconomice de toamnă care stă la baza rectificării, se spune în comunicat, este de aşteptat ca Produsul Intern Brut să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 milarde lei în anul 2022 (faţă de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară).

Deficitul bugetului general consolidat

"Deficitul bugetului general consolidat se menţine la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB. Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 41,70 miliarde lei în scădere faţă de deficitul de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din PIB deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71 puncte procentuale pe primele nouă luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB", precizează sursa citată.

Veniturile bugetului 

Executivul evidenţiază că veniturile bugetului general consolidat au însumat de 331,48 miliarde lei, cu 22,6% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut, iar evoluţia favorabilă a acestora fost influenţată preponderent de avansul nominal al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale, încasărilor suplimentare din energie, contribuţiilor de asigurări şi impozitului pe profit.

Cheltuieli 

Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 373,18 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 18,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent."Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2022 au înregistrat o creştere cu 0,57 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 26,6% din PIB la 27,2% din PIB", conform comunicatului.

Citește și Alin Chitu (MF): Anul viitor nu vor fi modificări bruște de taxe

"Noi suntem acum, cel puţin pentru anul acesta, în grafic în ceea ce priveşte modificările legislative. Am avut OG 16, prin care au fost luate o serie de măsuri, unele nu au fost confirmate de Parlament, dar chiar şi aşa obiectivele noastre pentru anul 2023 sunt atinse, deci nu avem o presiune din perspectiva unor modificări bruşte, ca să ne ţinem de calendarul asumat", a spus Chitu, în cadrul conferinţei "PNRR - Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală", organizată de PwC România.

La rândul său, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a completat, prezent la acelaşi eveniment, că nu ar mai trebui să existe nicio modificare în Codul fiscal anul viitor.

"Anul 2023 nu ar trebui să mai aducă nicio modificare a Codului fiscal, chiar dacă toate modificările făcute prin OG 16 nu au dus la creşterea taxelor şi impozitelor principale, ci au fost ajustări şi lucruri puse într-un făgaş normal, vorbesc de cotele de TVA unde existau nişte discrepanţe care nu aveau logică. În 2023 nu se va mai face nicio ajustare, cel puţin din discuţiile de până acum, şi este normal acest lucru", a arătat preşedintele ANAF. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com

pixel