Guvernul modifică, vineri, prin ordonanţă, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Contabil
Contabil
Guvernul va aproba, vineri, prin ordonanţă, modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Se propun următoarele modificări în stabilirea ICAS:
 

- stabilirea codurilor CAEN prin lege, pentru a răspunde rigorilor de tehnică legislativă, și instituirea aplicării impozitului pentru persoanele juridice străine și asupra livrărilor de bunuri de pe teritoriul României;
 

- instituirea unor reguli specifice pentru persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, desfășurând activități în sectoarele petrol şi gaze naturale, dar care nu au înregistrat un sediu permanent în România, în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a ICAS;

Acest impozit specific pe cifra de afaceri datorat de persoanele juridice străine care nu au sediu permanent în România excede domeniului de aplicare a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, însă având în vedere necesitatea creării unui spaţiu bugetar pentru alocarea de sume în vederea reducerii deficitului bugetar, impozitul specific pe cifra de afaceri a fost instituit pentru o perioada limitată de timp, respectiv ianuarie 2025 - 31 decembrie 2025.

Se respectă astfel intenția legiuitorului exprimată în expunerea de motive pentru aprobarea Legii nr. 290/2024, care a stat la baza modificarilor art. 46^2 din Legea 227/2015, ca toate persoanele juridice străine cu și fără sediu permanent în România care desfasoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale în România să plătească acest impozit specific.

În același timp, pentru a nu exista riscul neplății impozitului specific pe cifra de afaceri, persoanele juridice străine care desfasoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, care nu au înregistrat un sediu permanent în România au obligația să constituie suplimentar o garanție de 1 milion de euro, similar ca și în cazul Contributiei la Fondul de Tranziție Energetica prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, pentru persoanele străine nerezidente care achiziționează energie de pe piata angro de energie electrică din România (OPCOM);

- stabilirea codurilor CAEN corespunzătoare activităţilor, principale sau secundare, desfășurate în sectoarele petrol şi gaze naturale. Pentru stabilirea persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale și a codurilor CAEN conexate acestor activități, s-a avut în vedere cadrul de reglementare a activităților din aceste sectoare, stabilit de Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare și Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere competențele instituționale în domeniul petrol şi gaze naturale, au fost consultați Ministerul Energiei și Agenția Națională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;

- pentru contribuabilii care au obţinut venituri din vânzarea combustibililor solizi, naftalinei, uleiului pentru încălzire, petrolului lampant, hidrogenului, produselor lubrifiante și de răcire, în cadrul activităților desfășurate potrivit codurilor 4671 - "Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", respectiv 4681 - "Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", 4730 - "Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate"/ "Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule”, se propune excluderea din sfera de aplicare, în anumite condiții;

- stabilirea unor reguli pentru persoanele juridice/contribuabilii care încep să desfășoare activități sau să înceteze desfășurarea unor activități, precum și a modului de aplicare a impozitului de către persoanele juridice nou-înfiinţate în cursul anului fiscal respectiv;

- se clarifică faptul că, impozitul specific pe cifra de afaceri nu intră în sfera de aplicare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alt stat;

- stabilirea unui termen de calcul/declarare/plată pentru impozitul datorat în cazul persoanelor juridice străine care nu au înregistrat un sediu permanent în România, în sensul în care aceaste persoane calculează, declară şi plătesc ICAS, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului de calcul;

- clarificarea aplicării prevederilor art.18^3 în cazul contribuabililor cu anul fiscal modificat;

- efectuarea de corelări tehnice necesare ca urmare a modificărilor/completărilor propuse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump vorbește la telefon
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu

pixel