Care sunt avantajele și dezavantajele supravegherii extinse pentru Lukoil
Guvernul a decis instituirea...
"Această perioadă a fost atipică, o perioadă în care ne-am confruntat cu multe situații neprevăzute, ne-am confruntat cu o piață care a reacționat în lanț din punct de vedere al reacțiilor pe care le-a avut față de această pandemie și de criză, criză pe care nu știai cum să o gestionezi din multe puncte de vedere."
Jianu: România are nevoie de stimularea consumului, nu doar de susţinerea investiţiilor
"Ce am sesizat, ca aspect pozitiv, a fost faptul că foarte mulți dintre jucătorii activi în piață au găsit, cu inteligența necesară, măsurile pe care să le adopte rapid astfel încât lanțul de comercial să nu fie fracturat de tot. Sigur, au existat anumite scăderi, pe care nu le putem contesta sub nicio formă, însă ce a fost cel mai important a fost să ne putem reprofila rapid, să de adaptăm din mers la provocările cu care ne-am confruntat, astfel încât să continuăm activitatea curentă a companiilor pe care le conducem, dar pe de altă parte să putem profita de această perioadă, pentru a ne duce la bun sfârșit proiectele de investiții"
"Noi ca și companie în această perioadă nu am abandonat dorința de a ne duce la bun sfârșit investițiile pe care le-am stabilit în mod punctual pentru a putea duce această companie, acolo unde își dorește să ajungă, într-un orizont de timp mediu și lung, pentru că noi construim astfel de proiecte. Nu mai vrem să fim o companie care să se mulțumească cu niște proiecte scurte."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Finanțele au împrumutat 1,59...
Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...