Impozitarea progresivă. Boloș: Totul va depinde de conjunctură

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Marcel Boloș / Foto: gov.ro
Marcel Boloș / Foto: gov.ro
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat care este punctul său de vedere privind impozitarea prograsivă și în ce condicții are sens o asemenea măsuri. 

Introducerea impozitării progresive se justifică în situațiile în care nivelul de trai al populației permite acest lucru, deoarece implică colectarea unor sume mai mari de la oameni, a afirmat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-un interviu acordat postului de televiziune Digi 24.

Este irațională

"Am afirmat, fără a intra în contradicție cu domnul prim-ministru sau cu doctrinele celor două partide (PNL și PSD), că impozitarea progresivă este rațională atunci când populația dispune de un nivel de trai care să susțină acest sistem. Prin impozitarea progresivă, se percepe un procent mai mare din veniturile celor cu câștiguri ridicate și un procent mai mic din veniturile celor cu câștiguri mici, dar în final, tot sume de bani sunt colectate de la contribuabili, din perspectiva impozitării progresive", și-a explicat ministrul Finanțelor punctul de vedere. 

În același timp, el a accentuat faptul că de cota unică a beneficiat întreaga populație și a constituit un factor de stimulare a forței de muncă.

Impact neutru

"Desigur, cu toții am beneficiat de cota unică și am observat că aceasta are un impact neutru asupra muncii, fiind un factor de stimulare fiscală și de promovare a ocupării forței de muncă. Cu toate acestea, așa cum am menționat, cota unică este cea care a adus beneficii întregii populații și cred că în continuare este dorită de toți. Partidul Național Liberal a subliniat că menținerea cotei unice este o linie de demarcație și o susține în continuare. Da, susținem cota unică", a subliniat ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește perspectiva anului 2025, el a precizat că este prea devreme să se facă speculații cu privire la evoluția acestui impozit și că totul va depinde de contextul economic.

Merită amintit că, zilele trecute, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, vorbind de impozitarea progresivă că o astfel de măsură nu este de actualitate într-un an electoral. 

”Orice discuţie pe tema asta se duce în plan ideologic şi nu mai iese nimic. Se tulbură şi anul electoral. Deci probabilă că la anul o discuţie pe tema asta. Dar Fondul nu impune şi nici nu cere. Vine şi propune şi spune "domnilor, asta e varianta care ar putea să funcţioneze". Guvernul României, Parlamentul României propune, acceptă, legiferează şi aşa mai departe”, a spus Isărescu, în contextul în care experții Fondului Monetar Internațional au vizitat în două rânduri România în ultima perioadă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României va avea un nou casier central

Banca Naţională a României (BNR) va avea un nou casier...

Banca Nationala a României

pixel