În România a apărut un nou tip de bursă. Cine sunt beneficiarii

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Un sprijin special pentru aceste tinere
Un sprijin special pentru aceste tinere
Detalii au fost furnizate de ministrul Familiei, Natalia Intotero. 

Este vorba despre mamele minore care, dacă își continuă studiile, vor beneficia o bursă 700 de lei, iar copii lor vor avea prioritate pentru locuri la creşă. Ministrul a menţionat că prin acordarea bursei se încearcă şi prevenirea separării mamei de copil.

"La Parlament, primul eveniment mi-l aduc aminte cu mare emoţii a fost acel al lansării campaniei 'Clasa M. Clasa Mamelor Minore', când am convins foarte mulţi colegi parlamentari, pe care îi salut şi le mulţumesc că sunt astăzi aici prezenţi, să vină cu un punct de vedere şi un semnal de alarmă care să fie transmis apoi în fiecare judeţ. Cristina (Chiriac, preşedinta CONAF n.r.) , alături de doamne extraordinare, au dus apoi acest mesaj în întreaga ţară. Şi da, mamele minore beneficiază de acea bursă de 700 lei pornind de la acea campanie. Şi să ştiţi că nu este o formă de încurajare. Să creştem cumva numărul mamelor minore, pentru că am auzit şi acest aspect, chiar din partea liceenilor 'sunt unele colege care au spus că o să încerce să fie mame pentru că primesc bursă'. Nu, vor primi bursă doar cele care vor merge la şcoală. De ce? Încercăm să prevenim separarea copilului de mamă.

Bursă specială

Încercăm să le ajutăm pe aceste minore care au ajuns în această situaţie şi care trebuie de acum să-şi ia viaţa în piept, în mâini, nu doar viaţa lor, ci şi viaţa copilului pe care sau copiilor, poate sunt şi cazuri de gemeni, pe care ele le-au i-au adus pe lume. Deci această bursă se primeşte numai în situaţia în care ele participă la şcoală şi da, au şi prioritate copiii acestora pentru locuri la creşă şi la grădiniţă", a precizat ministrul.

Potrivit ministrului, tinerii pot accesa programe de sprijin şi după împlinirea vârstei de 18 ani în cazul în care aleg să îşi continue studiile sau să se angajeze.

"Şi apoi, mai departe toate celelalte programe de sprijin, şi anume după împlinirea vârstei de 18 ani - şi acesta a fost încă un motiv pentru care noi am demarat în urmă cu aproximativ o lună o campanie la nivel de minister, campania se numeşte 17 plus şi mame minore, încercând să discutăm cu toţi minorii instituţionalizaţi în momentul în care au împlinită vârsta de 17 ani, să ştie că o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani ei pot să acceseze nişte drepturi.

În acest an ei au posibilitatea să se gândească ce accesează, să-şi continue studiile superioare şi vor primi în fiecare lună peste 2.800 lei şi posibilitatea să rămână cazaţi în locaţiile unde sunt acum sau să primească la împlinirea vârstei de 18 ani o sumă de 9.000 lei, posibilitatea de a munci în două locuri oferite de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, prin implicarea societăţilor comerciale, inclusiv CONAF, cu locuri de muncă pe ceea ce ei cunosc până acum şi s-au pregătit şi de asemenea şi aducerea la cunoştinţă mamelor minore a acestor forme de sprijin şi spun că este nevoie de informare, pentru că repetiţia este mama învăţăturii", a explicat ministrul, potrivit Agerpres.

Ministrul Natalia Intotero a punctat că pentru reducerea abandonului şcolar, sprijinirea tinerilor şi a familiilor sunt în derulare mai multe programe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel