Inspecția Tehnică Periodică poate deveni pericol pentru șoferi

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Atenție la verificările în trafic
Atenție la verificările în trafic
Este vorba de situațiile când mașinile sunt oprite de polițiști în vederea verificării respectării normelor privind siguranța circulației rutiere sau protecția mediului. Absența Inspecției Tehnice Periodice (ITP) și identificarea unor probleme de natură tehnică atrage după sine amendarea șoferilor care pot rămâne chiar fără certificatul de înmatriculare dacă neregulile sunt grave. 

Inspecția Tehnică Periodică se efectuează la intervale regulate, o dată la doi ani în cazul mașinilor de uz personal. Excepție de la această regulă o fac autoturismele mai vechi de 12 ani, care trebuie supuse ITP anual.

Autoritățile dispun, de asemenea, și de alt instrument, altul decât IPT, pentru a se convinge că totul este în regulă cu autorismul oprit. Este vorba despre verificările ofectuate inspectorii Registrului Auto Român (RAR).

Conform Codului rutier, constatarea deficiențelor vehiculelor “se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege”. În practică însă verificarea vehiculelor aflate în trafic se efectuează de echipe mixte ale Poliției și RAR.

Citește și Inspecția tehnică periodică a mașinii. Reguli valabile pentru 2020

Înainte de toate, sunt verificate sistemul de frânare, cel de direcție, instalația electrică de iluminare și semnalizare, anvelopele și suspensia, emisia de noxe. În general, sunt oprite mașinile „care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni”.

Legat de acest subiect, Avocatnet precizează că în cazul în care inspectorii RAR constată defecte la mașinile verificate, polițiștii rutieri aplică amenzi șoferilor acestora, dar, în cazul constatării unor probleme grave la sistemul de frânare, direcție sau depășirea normelor de poluare, polițiștii rutieri rețin și certificatul de înmatriculare a vehiculului, ce poate fi recuperat după remediat după rezolvarea problemelor identificate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik

pixel