Investești prin brokeri din străinătate? Atenţie, poți ajunge să fii impozitat de două ori

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Românii care investesc pe piețele de capital din afara țării, folosind brokeri străini, pot ajunge să fie impozitați de două ori, existând riscul să ajungă pe pierdere, chiar dacă au obținut randamente ridicate, atrage atenţia Anamaria Chiru, tax partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA.

Asta pentru că beneficiile convențiilor de evitare a dublei impuneri nu se aplică automat. Deși, teoretic, în Declarația unică poți bifa metoda de evitare a dublei impuneri pentru veniturile realizate în străinătate, în practică lucrurile sunt mai complexe, aplicarea acesteia fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții.

 

“De mai bine de un an ne străduim să facem formalitățile de evitare a dublei impuneri pentru unul dintre clienții noștri, care a investit masiv în acțiuni pe bursele din străinătate. În acest caz, a folosit un broker renumit din Elveția, dar a plătit impozit atât în statele străine, prin reținere la sursă, cât și în România, în urma depunerii Declarației unice, neîndeplinind condițiile pentru acordarea creditului fiscal”, a declarat Anamaria Chiru, tax partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA.

 

Practic, nu a transmis certificatul de rezidenţă fiscală anterior reţinerii la sursă a impozitului în străinătate, deci nu au fost aplicate prevederile din convenția de evitare a dublei impuneri, iar acum, pentru restituirea impozitului peste cota din convenție și pentru a beneficia de credit fiscal în România, are nevoie de un document emis de țara în care a realizat veniturile.

 

De ce anume ai nevoie pentru a evita dubla impunere

 

Să luăm exemplul obținerii unor dividende din statul A, unde cota națională de impozitare a dividendelor este de 25%. Presupunem că între  statul A și România există o convenție de evitare a dublei impuneri care prevede aplicarea metodei creditului fiscal și stabilește o cotă de 10% pentru impozitul pe dividende.

“În această situație, dividendele sunt impozitate prin reținere la sursă în statul A și trebuie ulterior declarate în România prin Declarația Unică. Pentru a evita dubla impunere, impozitul plătit în statul A poate fi dedus din cel datorat în România, dar numai în limita impozitului românesc aferent acelui venit. Astfel, beneficiarul va ajunge să plătească întotdeauna cota mai mare dintre cea prevăzută de convenție și cea din legislația națională (convențiile pot să prevadă atât cote mai mici, cât și mai mari decât cele din Codul fiscal)”, explică Anamaria Chiru.

 

Totuși, pentru ca impozitarea în statul A să se facă la cota redusă de 10% stabilită prin convenție, și nu la 25%, persoana fizică trebuie să furnizeze plătitorului de venit sau entității care face reținerea un certificat de rezidență fiscală valabil pentru anul în care se efectuează plata. În lipsa acestui certificat, nu se poate aplica nici cota favorabilă, nici mecanismul de evitare a dublei impuneri. În consecință, s-ar plăti integral 25% impozit în statul A și, suplimentar, 8% impozit în România (presupunând că dividendele sunt primite în anul 2024).

„Dacă beneficiarul transmite certificatul de rezidență fiscală și se aplică convenția de evitare a dublei impuneri, în continuare există obligația declarării în România a dividendelor obținute din statul A. Pentru a beneficia de credit fiscal în România (adică pentru a scădea impozitul deja reținut în A), trebuie dovedită plata efectivă a impozitului în statul A printr-un document justificativ eliberat de autoritățile statului A sau, în cazul în care acestea nu eliberează un astfel de document, de plătitorul de venit/ agentul care a reținut la sursă impozitul.

Această dovadă trebuie păstrată de contribuabil și prezentată organelor fiscale la cerere, în situația unui control”, a mai afirmat Anamaria Chiru.

Deși teoretic procedura pare simplă, în practică, mai ales când operațiunile sunt intermediate prin brokeri străini, obținerea dovezilor de plată a impozitului reținut poate fi extrem de dificilă. Astfel, nu există garanția că documentele necesare pentru obținerea creditului fiscal vor fi disponibile. Mai mult, dacă se ajunge la demararea procedurilor de recuperare a impozitului reținut peste cota din convenție (de exemplu, din cauza transmiterii certificatului de rezidență fiscală cu întârziere), costurile administrative (traduceri, legalizări, asistență juridică, reprezentare) pot depăși valoarea impozitului solicitat spre rambursare.

În plus, în cazul veniturilor obținute din mai multe state, creditul fiscal se calculează separat pentru fiecare stat și pentru fiecare categorie de venit. Astfel, o pierdere din vânzarea unor acțiuni deținute în Franța nu poate compensa un venit din dividende tot din Franța sau un câștig din vânzarea de acțiuni în Germania. Prin urmare, chiar dacă investiția per ansamblu a adus pierdere, se poate datora totuși impozit în România.

 

O recomandare pentru a putea evita dubla impunere

Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA. recomandă investitorilor să se asigure că brokerii lor se ocupă și de partea fiscală a investiției lor, nu doar de cea financiară. Brokerii trebuie să solicite investitorului român certificatul său de rezidență fiscală emis de ANAF, pentru ca acesta să poată beneficia de cota mai favorabilă de impozit prevăzută de conventia de evitare a dublei impuneri.

„Este esențial ca tot brokerul să pună la dispoziția investitorului, la sfârșitul anului fiscal, certificatele prin care se atestă plata impozitului în statele de rezidență ale societăților ale căror acțiuni au generat dividende ori s-au tranzacționat. În lipsa serviciilor mai sus menționate, impozitele cumulate vor diminua considerabil câștigul realizat din investiție”, conchide Luisiana Dobrinescu.

Costuril cu contractarea independentă a consultanților fiscali din fiecare stat în care au fost făcute investițiile pot chiar ajunge să depășească tot profitul din investiție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel