Joe Biden, anunţ despre proiectul SMR din România. Iohannis, reacţie: Implementarea reactoarelor modulare mici va spori securitatea energetică

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva
Preşedintele Klaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare mici din România.

"Salut anunţul făcut astăzi de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul G7, cu privire la sprijinul SUA şi Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) din România, precum şi scrisorile de interes din partea US EXIM and US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari pentru implementarea proiectului.

Aceste iniţiative reprezintă un sprijin esenţial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare. Implementarea proiectului SMR în parteneriat cu SUA va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică", a scris şeful statului, sâmbătă, pe Facebook.

Liderii statelor G7 au confirmat, la Hiroshima, angajamentul lor de a identifica noi oportunităţi de extindere a Parteneriatului pentru infrastructură şi investiţii globale (PGII), iniţiativa a preşedintelui american, Joe Biden, şi a G7, în domeniul infrastructurii şi care prevede finanţarea construirii primei centrale cu reactor modular de mici dimensiuni în România, potrivit unui document al Casei Albe.

Dezvoltarea proiectului SMR (reactor modular mic) în România a obţinut o finanţare record de peste patru miliarde dolari, a anunţat la rândul său, sâmbătă, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

 

Precizările lui Virgil Popescu



"Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunţat astăzi, la Summitul G7, sprijin financiar, public-privat, pentru dezvoltarea reactorului modular mic (SMR) din România, de la Doiceşti, în valoare de 275 milioane de dolari, din partea SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite, plus emiterea a două scrisori de interes din partea U.S. International Development Finance Corporation (DFC) şi U.S Export-Import Bank (EXIM), în valoare totală de 4 miliarde de dolari, respectiv 1 miliard DFC şi 3 miliarde EXIM Bank", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Finanţarea acordată este parte din Parteneriatul pentru infrastructură şi investiţii globale (PGII) în cadrul căruia va fi acordată suma de 600 de miliarde de dolari, până în 2027, în investiţii în infrastructură în întreaga lume.

Noua finanţare vine ca o completare la grantul de 14 milioane de dolari, pe care l-a anunţat preşedintele american Joe Biden în iunie 2022.

Ulterior, în luna septembrie 2022, Nuclearelectrica SA şi Nova Power & Gas SRL au lansat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România. După care, în decembrie 2022, RoPower şi NuScale au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie şi proiectare (FEED) pentru primul SMR din România, care include evaluarea impactului asupra mediului şi investigaţia geotehnică de subsol, evaluarea amplasamentului preferat, fosta termocentrală de la Doiceşti şi estimareaa costurilor specifice proiectului.

De asemenea, săptămâna trecută a fost lansat, în România, primul Centru de Explorare a Energiei NuScale (Centrul E2), care găzduieşte simulatorul camerei de comandă pentru centrala cu reactoare modulare mici VOYGRTM NuScale. Lansarea Centrului E2 în cadrul Facultăţii de Energetică a Universităţii Politehnica din Bucureşti este o premieră europeană care reconfirmă poziţia de lider a României în sectorul energiei nucleare şi în dezvoltarea forţei de muncă.

"Ţara noastră, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGR cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că centrala NuScale cu 6 module va asigura circa 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an", a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel