Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat luni că discuțiile de pace privind războiul din Ucraina se află „pe drumul cel bun”, iar Moscova este pregătită să colaboreze cu Kievul pentru elaborarea unui memorandum privind un viitor acord de pace, transmite Reuters.
Declarațiile au venit la scurt timp după o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump. Putin i-a mulțumit acestuia pentru sprijinul acordat reluării discuțiilor directe dintre Rusia și Ucraina, subliniind că „poziția Rusiei este clară: vrem să eliminăm cauzele reale ale acestui conflict”.
„Am convenit cu președintele Statelor Unite ca Rusia să propună și să fie pregătită să lucreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil acord de pace”, a spus Putin din stațiunea rusă Soci.
Potrivit liderului de la Kremlin, documentul ar urma să stabilească principiile reglementării conflictului, calendarul și termenii unui eventual acord, ceea ce ar putea duce, în condițiile unui consens, la declararea unui armistițiu.
„Discuțiile directe oferă motive de optimism. Dacă vom ajunge la înțelegeri concrete, se poate vorbi despre un posibil armistițiu”, a declarat Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...