Gigantul francez de lux LVMH a anunțat marți achiziția companiei elvețiene Swiza, care deține producătorul L’Épée 1839, unde se realizează ceasuri de ultimă generație.
Nu au fost comunicate detalii financiare cu privire la preluarea acestei companii, care numără „peste 80 de designeri, ingineri, ceasornicari, mecanici și colaboratori”, după cum precizează chiar LVMH.
De 185 de ani
„Cu sediul în Delémont, în Jura elvețiană, L’Épée 1839 perpetuează de 185 de ani un know-how excepțional în această lume a ceasurilor, oferind creații imaginate, dezvoltate și produse în interiorul companiei”, adaugă grupul francez.
L'Épée 1839 oferă ceasuri clasice la câteva mii de franci elveţieni precum şi câteva modele oarecum ieșite din comun, cum ar fi cele sub formă de „grenadă” de mici dimensiuni, adică de 12 cm înălţime pentru aproape 10.000 de franci elveţieni sau sub forma unei mașini în miniatură pentru 43.500 de franci.
Specializat inițial în componente de ceas și „pionier al cutiilor muzicale”, L’Épée 1839 este acum „specialist în ceasuri” și a stabilit parteneriate cu „numeroase case de lux sau ceasornicării”, inclusiv unele din grupul francez, se spune în continuare în comunicatul LVMH.
Un fiu care știe ce face
„Vom menține și vom dezvolta” aceste „numeroase parteneriate”, a promis Frédéric Arnault, directorul diviziei de ceasuri a LVMH și unul dintre fiii lui Bernard Arnault.
În vârstă de 29 de ani, Frédéric s-a alăturat firmei Tag Heuer în 2017 pentru a gestiona activitățile de ceasuri conectate, înainte de a fi numit CEO al mărcii în 2020. Din ianuarie anul curent, el se află în fruntea noii sucursale de ceasuri a grupului LVMH.
Divizia de ceasuri și bijuterii a LVMH, care include mărci de ceasuri, a realizat vânzări de 2,5 miliarde de euro în primul trimestru al anului 2024. În 2023, această activitate a depășit pragul de 11 miliarde la cifra de afaceri, dintr-un total de 86,2 miliarde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Documentul a fost publicat,...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Nestle România a decis...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...