Mai puține acte pentru obținerea buletinului. Avantajele cărții electronice de identitate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Carte electronică de indentitate
Carte electronică de indentitate
O ordonanță de urgență care a fost emisă săptămâna trecută aduce mai multe modificări privind procesul de obținere sau schimbare a buletinului de identitate.

Modificările simplifică mult procedura. În cazul cărților de identitate electronice care vor începe să se emită la nivel național, la eliberarea lor anumite informații vor fi preluate din sistemele informatice ale autorităților, cetățenii nemaifiind obligați, ca acum, să mai prezinte anumite acte (certificat de căsătorie, actele casei etc.).

Acest lucru va fi posibil dat fiindcă se vor integra și administra bazele de date privind evidența persoanelor, a actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate simple, a cărților de identitate provizorii, a dovezii de reședință se realizează de D.G.E.P.

Practic, prin OG 12/2023 se modifică OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
În plus, sistemul DGEP va fi conectat și cu alte sisteme, de exemplu, cel gestionat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), astfel încât să se preia automat cât mai multe informații despre cetățeni, iar aceștia să nu mai fie nevoiți, la eliberarea actelor de identitate, să prezinte toate actele care sunt acum necesare.

“De la momentul în care vom iniția extinderea emiterea cărții electronice de identitate la nivel național, în vara acestui an, cetățeanul (…) nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă, informațiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru starea civilă, iar în măsura în care deține o proprietate pentru care există un cadastru, informațiile referitoare la adresa unde urmează să stabilească domiciliul sau reședința urmează să fie preluate prin interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de ANCPI”, a declarat, la finalul ședinței în care Guvernul a adoptat schimbările la OUG nr. 97/2005, chestorul de poliție Cătălin Giulescu.

Apoi, va apărea mapa digitală a cetățeanului, în care se vor stoca fotografia, semnătura olografă, precum și alte documente prezentate de acesta autorităților de-a lungul timpului.

Astfel, potrivit OG 12/2023, începând cu data realizării condițiilor tehnice, datele solicitantului actului de identitate sau dovezii de reședință se preiau din sisteme informatice sau, după caz, din documentele prezentate în original care, potrivit legii, fac dovada numelui de familie și a prenumelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române, a domiciliului sau reședinței, în vederea constituirii sau actualizării mapei electronice.

Un alt avantaj al actului de identitate electronic este acela că în cazul schimbării domiciliului, documentul nu mai trebuie schimbat 
În continuare cetățenii vor putea să opteze pentru cartea de identitate simplă, în cazul în care nu doresc una cu cip, însă cartea simplă nu se va putea utiliza decât în țară, legitimarea în străinătate nu va putea fi posibilă.

După cum au anunțat reprezentanții autorităților, costul cărții electronice de identitate va fi suportat de stat pentru minimum cinci milioane de cărți electronice emise, adică până, cel puțin, în 2026.

Citește și:

Buletinele cu cip devin obligatorii. Care sunt schimbările anunţate de autorităţi

Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind viitoarele cărți de identitate, act normativ care vine cu numeroase schimbări, inclusiv în privința buletului cu cip. 

Noile cărţi electronice de identitate devin obligatorii pentru toţi cetăţenii din România, iar autorităţile anunţă că aceste documente vor fi emise până la finalul acestui an. De pe noile documente vor dispărea o serie de informații. Astfel, locul naşterii nu va mai fi trecut pe noile cărţi de identitate, ci va fi stocat pe cipul buletinului. Adresa de domiciliu va rămâne inscripţionată, dar nu va mai fi notată şi pe verso.

Totodată, cei care nu doresc să aibă un buletin cu cip, pot opta pentru o carte de identitate simplă. "Odată cu extinderea la nivel naţional, vom pune în circulaţie şi o carte de identitate simplă, care nu are suport de stocare electronică", a mai adăugat Cătălin-Aurel Giulescu, chestor de poliţie, la Antena 3 CNN. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel