Marii producători de ciocolată susțin legea UE pentru protejarea pădurilor, în ciuda riscului de a scumpi produsele

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ciocolata
Ciocolata
Marii producători de ciocolată au salutat noile reglementări din Uniunea Europeană care protejează pădurile, dar care riscă să afecteze şi mai mult buzunarele consumatorilor, transmite Bloomberg.

Uniunea Europeană introduce legi care asigură că materii prime precum cacao, cafea şi ulei de palmier nu sunt cultivate pe terenuri defrişate şi de asemenea pune în aplicare măsuri pentru a răspunde la probleme precum utilizarea copiilor ca mână de lucru în lanţurile de aprovizionare. Firme precum Lindt & Spruengli AG, Ferrero SpA şi Unilever Plc susţin aceste măsuri pentru că sunt în beneficiul meiului şi al celor care cresc culturile respective.

Însă pentru cumpărători, care vor din ce în ce mai mult să ştie de unde vine mâncarea lor şi dacă a fost produsă în mod etic, această iniţiativă ar putea însemna costuri suplimentare. Ghana, al doilea mare cultivator de cacao, i-a avertizat deja pe cumpărători că trebuie să fie pregătiţi să plătească mai mult pentru boabele de cacao din cauza investiţiilor necesare în sisteme de urmărire a boabelor până la fermele de la care provin. Aceasta ar putea însemna creşteri de preţuri pentru produsele de zi cu zi precum batoanele de ciocolată dar şi gelul de duş pentru care consumatorii europeni plătesc deja mai mult din cauza inflaţiei.

"În mod clar asta este o investiţie care trebuie făcută", a declarat vicepreşedintele pentru relaţii instituţionale de la grupul Ferrero, Francesco Tramontin. Acesta a precizat că Ferrero, producătorul ciocolatelor Kinder, are deja un sistem de trasabilitate la fermele de la care cumpără boabele de cacao.

Producătorul de ciocolată premium Lindt, care a salutat şi el noile reglementări şi face eforturi pentru respectarea lor, nu a dorit să facă comentarii cu privire la impactul potenţial asupra consumatorilor.

Noile reguli privind defrişările intră acum în vigoare, însă companiile au timp până la finele anului următor să se conformeze. Coasta de Fildeş şi Ghana, care furnizează două treimi din producţia mondială de cacao, trebuie să pună la punct sisteme speciale pentru a respecta cerinţele UE, precum geoetichetarea terenului de pe care produsele respective au fost recoltate.

Unilever, care utilizează ciocolată pentru îngheţatele sale şi cumpără boabe de cacao din Ghana via procesatorul Barry Callebaut AG, spune că "planeta are nevoie disperată" de aceste măsuri şi că acestea vor crea un mediu concurenţial egal în Europa.

"Cred că Ghana are dreptate să ceară tuturor să plătească mai mult, la fel cum facem noi", a declarat directorul de nutriţie de la Unilever, Hanneke Faber. Potrivit acesteia, Unilever plăteşte mai mult pentru a se asigura că materia primă este produsă fără defrişări sau sclavie.

În prezent, trasabilitatea boabelor de cacao se face prin programe de sustenabilitate voluntare derulate de fiecare companie în parte. Fiecare program are diferite criterii şi guvernele naţionale nu le supervizează. Francesco Tramontin spune că industria are nevoie de standarde de sustenabilitate la nivelul politicilor. "Altfel vom avea doar companii care îşi certifică propriul lanţ de aprovizionare, ceea ce va fi bine în termeni de obţinerea de cacao în Europa, dar nu vom avea impact ul pe care toată lumea îl doreşte", a spus Francesco Tramontin.

Chiar dacă unele firme susţin că procesul de compliance este deja introdus în sistemele lor, analiştii avertizează că acesta va afecta profitabilitatea. De exemplu, analiştii de la Barclays Plc au estimat că procesul de compliance care are legătură cu regulile adoptate de procesatorul de boabe de cacao Barry Callebaut vor avea un impact de aproximativ 9% asupra profitului operaţional al companiei în 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel