Mercur în Capricorn (13 decembrie-2 ianuarie) și spiritul organizatoric pentru fiecare zodie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Află ce se va întâmpla
Află ce se va întâmpla
După tranzitul aventuros prin semnul Săgetătorului (24 decembrie-13 decembrie), iată că a venit vremea ca planeta comunicării să poposească în semnul Capricornului. Din start, ne vom da seama că toată lumea este mult mai serioasă, nu mai face declarații pompoase și nici nu se va mai lupta excesiv pentru vreo cauză. Mercur va tranzita cel mai matur semn al zodiacului. În discuțiile noastre își vor avea locul pragmatismul și maturizarea.

Lui Mercur în Săgetător i-a mai plăcut câte o glumă, în Capricorn nici nu vrea să audă de ele. Și oarecum, avem nevoie de acest tranzit pentru că ne pregătim de un nou an. Ori mintea noastră trebuie să se axeze pe concret, palpabil, organizare și tot ce ține de obiectivitate. Mercur în Capricorn este precum un profesor universitar dur și cu experiență îndelungată, autoritar, încăpățânat, rigid, cu o metodologie clară, cu toleranță zero la încercarea unora sau a altora de a duce în derizoriu unele subiecte. Vom fi sceptici, vorbele nu ne vor impresiona dacă nu vor fi urmate și de fapte.

Ne vom alege vorbele cu mare atenție pentru că vom dori să transmitem mesajul într-un mod cât mai elevat. Dar perioada cu Mercur în Capricorn va fi bună pentru a organiza.

Berbec/ Ascendent pentru Berbec

Mercur va tranzita zona carierei și a statutului social. Comunicarea cu autoritățile se va schimba. Vei dori să discuți într-un mod tranșant cu șefii tăi și nu vei accepta compromisuri. Mercur se va apropia de Venus și Pluto, deci vei vei primi puterea necesară de a lua decizii importante.

Taur/Ascendent în Taur

Mercur va tranzita zona călătoriilor, a studiilor, a filozofiei și a spiritualității. Te vei ocupa de organizarea unei călătorii, în scop profesional sau altul destul de pragmatic. Începe o perioadă bună pentru rezolvarea unor probleme administrative sau examene. Îți vei susține cu toată puterea principiile și valorile.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Mercur, guvernatorul tău, va tranzita zona misterelor, a morții și a banilor din alte resurse. Discuțiile despre moșteniri, împrumuturi, taxe, impozite, profit vor fi la ordinea zilei. Doar că ...

Citește mai departe pe Astrosens

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Impozit minim global / Foto: Freepik
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Alexandru Nazare / Foto: Facebook
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...

Ședință de guvern
Gaze / Foto: Freepik
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Baraj. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Bani și aur
Whatsapp / sursa foto: Freepik.com
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...


pixel