METEO. Trei zile de cuptor în aproape toată țara

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cea mai mare parte a ţării va intra în următoarele trei zile sub o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, temperaturile maxime înregistrând valori între 35 şi 37 de grade Celsius.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 - 20 de grade.

Valul de căldură va persista şi la nivelul Capitalei şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 - 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Zece judeţe din vestul şi sudul ţării se vor afla vineri şi sâmbătă sub o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, pe 22 şi 23 iulie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 - 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel